Cunoştinţele şi relaţiile sunt esenţiale pentru a deveni lider

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără dorinţa de a comunica, nu te poţi impune ca şi manager Empatia, capacitatea de a mobiliza grupurile de oameni şi de a le transmite acestora viziunea sunt câteva calităţi pe care

Fără dorinţa de a comunica, nu te poţi impune ca şi manager

Empatia, capacitatea de a mobiliza grupurile de oameni şi de a le transmite acestora viziunea sunt câteva calităţi pe care un manager trebuie să le aibă pentru a deveni lider. Poate să pară surprinzător, dar cei ajunşi sus în ierarhia companiilor admit că foarte important pentru ascensiune şi menţinere este sistemul de relaţii şi cunoştinţe pe care ţi-l faci.

Concluziile proprii împărtăşite de cei care experimentează lidership-ul în organizaţiile pe care le conduc sunt poate de zeci de ori mai importante decât unele cărţi de teorie. Seminarul "Lidership, antreprenoriat şi schimbare", organizat de către compania de resurse umane Human Synergistics şi revista "Cariere" a valorificat această experienţă a unor manageri de top.

Prima veste bună pe care o are Adrian Băicuşi, director general al Siemens România, este că o persoană devine lider în timp, nu se naşte, chiar dacă unii specialişti pun lidership-ul pe seama unor calităţi înnăscute. Managerul crede că pentru a ajunge lider trebuie să fii în permanenţă în contact cu oamenii, iar datorită educaţiei şi voinţei poţi să devii lider. El acordă o mare importanţă dezvoltării personale. "Un lider se dezvoltă în permanenţă atât din punct de vedere profesional, cât şi mai ales personal. Acei lideri manageri care ajung la un anumit nivel şi spun că ştiu totul şi nu mai necesită să se dezvolte sau se concentrează doar pe partea profesională, se înşală", spune Băicuşi. "Cu siguranţă, fiecare dintre noi ne naştem cu un foarte bun potenţial de lidership. Dacă acest potenţial nu este valorificat şi hrănit, nu se va întâmpla nimic", afirmă şi John Sâmihăian, managing partner al Atlas Consel Training Services.

Exersează mobilizarea în familie

Una dintre calităţile fără de care nu poţi ajunge lider este empatia. "Dacă nu ai capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, de a te transpune în locul lor, nu poţi ajunge un lider", spune Băicuşi. Un alt lucru care diferenţiază un manager de un lider este abilitatea de a mobiliza oamenii şi, mai ales, grupurile de oameni. Acest lucru se poate exersa. Mai în glumă, mai în serios, el spune că exerciţiul poate începe chiar în familie. Pe aceeaşi listă a elementelor care diferenţiază un manager de un lider este viziunea.

"Cred că cea mai importantă calitate a unui lider este capacitatea de a crea noi lideri, capacitatea de a transmite viziunea", spune Cristina Simion, Managing Director al Edipresse AS România. Fără această capabilitate, rezultatele sunt limitate la posibilitatea de pune în practică propria viziune. Un lider diferă de manager prin faptul ca deţine abilitatea de a mobiliza oamenii şi mai ales de a mobiliza grupuri de oameni.

Relaţiile şi cunoştinţele, bunurile cele mai de preţ

Talentul social, modul în care o persoană interacţionează cu cei din jur este şi el critic. Băicuşi crede chiar că, dacă nu există această dorinţă de a comunica cu oamenii, nu te poţi impune ca un lider. Având acest talent îţi poţi construi sistemul propriu de relaţii şi cunoştinţe, un element critic în impunerea pe piaţă. Managerul o spune direct: "Relaţiile şi cunoştinţele pe care le ai sunt bunurile cele mai de preţ pe care le ai în competiţia cu alţii. Câştigă cei care au relaţii şi cunoştinţe mai bune". Ai însă cunoştinţe şi relaţii doar când le foloseşti activ. "Un teanc de cărţi de vizită nu e de ajuns. Relaţiile există în momentul în care le foloseşti, atunci când interacţionezi şi schimbi informaţii, când îi ajuţi pe ceilalţi şi te ajută", spune Băucuşi care recomandă folosirea oricărei oportunităţi pentru a-ţi crea o relaţie, chiar dacă respectiva acţiune nu te avantajează imediat. El îi sfătuieşte pe cei care vor să devină lideri să participe la cât mai multe conferinţe de specialitate şi să se înscrie în cluburi şi asociaţii profesionale. El atrage atenţia asupra faptului că aceste activităţi sunt mari consumatoare de timp.

"Poţi să fii cu adevărat lider, să-i conduci pe alţii dacă în primul rând ştii să te conduci pe tine, dacă eşti confortabil cu tine despre modul în care exişti şi acţionezi pe lumea aceasta", consideră Sâmihăian.

Simion atrage atenţia asupra importanţei de a-ţi descoperi în organizaţie persoanele cu capacităţi de lideri şi de a le da acestora posibilitatea de a se manifesta. Adesea însă cei mai buni profesionişti sunt răsplătiţi cu funcţii de conducere. "Chiar dacă oamenii sunt extraordinari, uneori nu au capacitatea de a conduce", spune directoarea Edipresse. O altă greşeală frecventă este faptul că adesea se ignoră resursele interne, căutându-se lideri în afara organizaţiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite