Cum a fost îngropată televiziunea publică

Alexandru Sassu (stânga) şi Alexandru Lăzescu au condus TVR între 2008 şi 2012, perioadă care a fost analizată de Curtea de Conturi

Un raport al Curţii de Conturi arată că incapacitatea de a atrage venituri, cheltuielile iresponsabile, precum şi un management defectuos au adus TVR în colaps financiar.

Curtea de Conturi a analizat performanţele TVR din punct de vedere a veniturilor, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în efectuarea cheltuielilor în perioada 2008-2011. Raportul evidenţiază, din start, „situaţia economico-financiară gravă" în care se află Societatea Română de Televiziune.  Unul dintre motivele care au dus la situaţia din prezent este cadrul legal, care nu reglementează în mod clar statutul juridic al TVR. Deşi definită ca „serviciu public autonom de interes naţional", SRTv nu a fost organizată nici ca instituţie publică, nici ca societate comercială şi nici ca regie autonomă. Acest lucru a făcut ca utilizarea banilor să nu intre sub incidenţa strictă a legilor aplicabile diferitelor entităţi, se arată în raportul Curţii de Conturi.

Lipsa unui cadru legal „a creat premisele lipsei de performanţă managerială".  Fără o strategie pe termen lung, diversele conduceri au luat decizii după propria viziune. Deşi pe pierdere, din 2006, TVR s-a comportat ca un gigant media în plină expansiune, înfiinţând canale noi, cheltuind bani pe programe şi transmisii sportive şi mărind numărul de angajaţi şi salariile. Dacă în 1994 TVR avea trei posturi TV şi trei studiouri regionale, acum, postul public are şapte posturi TV şi cinci studiouri regionale. Auditul semnalează că unele dintre aceste posturi, ce cheltuiesc sume importante, „nu realizează o audienţă relevantă şi nu-şi ating scopul public. Raportul Curţii de Conturi pune sub semnul întrebării şi unele emisiuni costisitoare, care nu dau rezultate.

Postul public are datorii de peste 120 de milioane de euro,  cele mai multe la stat - 54%, iar majoritatea au fost acumulate în anii 2009-2011. Drept urmare, Fiscul a blocat conturile postului public.  Totodată, 40% din datoriile TVR sunt la furnizorii comerciali. Aici intră banii pe care Televiziunea Română trebuie să-i plătească la UEFA şi la European Broadcasting Union.

Angajat la TVR să fii!

Cea mai mare cheltuială a TVR este pentru plata angajaţilor. Iar acest lucru s-a întâmplat pe fondul lipsei unei politici de personal şi a încheierii, între anii 2008 şi 2010, a unor Contracte Colective de Muncă, mai mult decât generoase, ce nu ţineau cont de posibilităţile instituţiei. Astfel, angajaţii TVR aveau:

- Primă de vacanţă (85% din banii de concediu de odihnă)
- Primă de fidelitate (şase salarii minime pe unitate)
- Primă de Crăciun/Paşte (un salariu minim pe unitate)
- Indemnizaţie de pensionare (până la opt salarii de bază)
- Ajutor de accident (până la trei salarii)
- Spor pentru activitatea prestată sâmbăta sau duminica (100%)
- Spor program de lucru fracţionat (30%)
- Indemnizaţie întrerupere concediu de odihnă (15%)
- Compensaţii concediere colectivă (până la 20 de salarii)
O parte dintre acestea au fost reduse abia în martie 2011.

Taxa TV, motiv de dispută

Premierul Victor Ponta a declarat recent că vrea să scoată taxa TV pentru abonaţii companiilor de cablu, adică pentru cea mai mare parte a populaţiei României. Având în vedere că taxa TV înseamnă 83% din veniturile proprii ale TVR, o eliminare a acesteia duce practic la imposibilitatea funcţionării postului public de televiziune. Audienţele mici, legea CNA care impune maximum opt minute de publicitate pe oră şi incapabilitatea TVR de a-şi vinde eficient spaţiu publicitar fac ca veniturile din reclame să fie prea mici.

Totodată, suma de la bugetul de stat se duce, aproape integral, către Societatea Română de Radiocomunicaţii. Taxa TV din România este  una dintre cele mai mici din Europa, dar sunt şi ţări, precum Cipru, Ungaria, Olanda şi Portugalia, care au renunţat la o astfel de taxă.

Cum a ajuns TVR în corzi

- Curtea de Conturi a identificat cauzele dezastrului TVR:
- Colectarea defectuoasă a taxei TV
- Veniturile scăzute din publicitate
- Contribuţia cu 15% din veniturile din publicitate la „susţinerea producţiei de film cinematografic"
- Venituri mici din sponsorizări
- Salarii mari şi angajaţi mulţi
- Achiziţii de filme şi programe costisitoare
- Achiziţii de licenţe sportive peste posibilităţile financiare
- Neachitarea contribuţiilor către organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor în perioada 2002-2005
- Majorări şi penalităţi din cauza neachitării la timp a taxelor