Cucerirea redutei austriece

Aşteptată cu frica-n sân de diriguitorii politici ai României, preşedinţia austriacă a Uniunii Europene, ce tocmai a debutat, la 1 ianuarie, pe acorduri de Mozart, pare a nu ne fi într-atât

Aşteptată cu frica-n sân de diriguitorii politici ai României, preşedinţia austriacă a Uniunii Europene, ce tocmai a debutat, la 1 ianuarie, pe acorduri de Mozart, pare a nu ne fi într-atât de ostilă pe cât lăsau să se înţeleagă mesajele sosite de la Viena în ultima vreme. De unde până nu de mult eram priviţi cu reţinere, iar liderii austrieci îşi exprimau periodic scepticismul cu privire la oportunitatea aderării noastre în ianuarie 2007, brusc, tonul şi conţinutul declaraţiilor s-au schimbat cu 180 de grade. Aderarea României şi Bulgariei a devenit "un lucru stabilit" pentru cancelarul Wolfgang Schussel, iar de la doamna Ursula Plassnik, ministrul de externe austriac, am aflat, ieri, că extinderea UE cu noi şi cu bulgarii figurează printre priorităţile mandatului semestrial al ţării sale la preşedinţia europeană. Căror performanţe deosebite sau întârzieri recuperate, miraculos, în câteva săptămâni, după tărăgănări de ani de zile, datorăm această spectaculoasă schimbare de optică din partea liderilor unei ţări majoritar eurosceptice? Cum se face că am dobândit simpatia şi încrederea unor politicieni care, cel puţin până de curând, s-au dovedit foarte atenţi la pulsul străzii (iar pulsul străzii spune că numai 17 la sută din austrieci ne vor în UE)? Sunt câteva întrebări de bun simţ, cu atât mai mult cu cât la capitolul "performanţe europene" România are încă restanţe serioase şi abia am fost săpuniţi în raportul de monitorizare.
Desigur, există tentaţia de a lua lucrurile aşa cum sunt. Ce rost mai are să despicăm firul în patru, să căutăm explicaţii în loc să ne bucurăm că am cucerit "reduta" austriacă. Politicienii noştri vor avea în sfârşit prilejul să se împăuneze cu modul magistral în care au dezgheţat relaţiile cu Viena şi să-şi justifice în faţa naţiunii desele sejururi la Bruxelles şi aiurea, care i-au convins, iată, şi pe cei mai sceptici cât suntem de buni. Iar unii naivi incurabili chiar le vor da crezare.
Neîncrezători în minuni, cei mai sceptici din fire avansează însă o explicaţie ceva mai pământeană şi mai puţin legată de trecerea de care s-ar bucura politicienii autohtoni în ochii celor austrieci. Ei pun, în mare măsură, schimbarea de optică pe seama unui calculator "isteţ" şi "patriot", care a vrut cu orice chip să contribuie la promovarea intereselor României, alegând oportun (începea perioada crucială a preşedinţiei austriece la UE) câştigătoarea privatizării BCR. Lăsând gluma la o parte, mulţi analişti cred că preluarea celei mai mari bănci româneşti de către Erste Bank va cântări serios în deciziile politice ale austriecilor cu privire la România. Or, cum aderarea la data stabilită depinde şi de ratificarea tratatului în parlamentele naţionale, era de dorit să beneficiem de un lobby favorabil şi în cel de la Viena.
Chiar dacă infirmată oficial sau recunoscută cu jumătate de gură, influenţa economicului asupra politicului e o realitate, la noi, în spaţiul UE sau oriunde în altă parte în lume. Iar obţinerea sprijinului unor cercuri de afaceri puternice din altă ţară atrage după sine şi susţinerea politică. Fără de care integrarea poate fi amânată până la Sfântul Aşteaptă, oricât de mari şi importante ar fi celelalte performanţe.