Cu Traian Băsescu în Turkmenistan, ţara unui singur om
0
Cu pâine şi sare la aeroport, cu miniştri-marionetă supuşi preşedintelui-dictator, cu securişti mai vigilenți decât cei ai lui Ceauşescu, totul într-o țară cu foarte mult gaz natural de vânzare. Așa au arătat cele două zile ale lui Traian Băsescu în Turkmenistan, a doua vizită oficială a preşedintelui României la Aşgabat
„Stimate domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, bun venit la bordul aeronavei Airbus A 310...". Este ora 8.15 dimneaţă, iar ziariştii din compartimentul „economic" al aeronavei prezidenţiale îşi studiază mapele de presă pe care le-au primit în salonul oficial al Aeroportului „Henri Coandă". Avionul este împărţit în trei compartimente: unul oficial - cel din faţă unde stă preşedintele, cel din mijloc - o zonă tampon unde stau demnitarii care îl însoţesc pe Traian Băsescu şi cel din coada avionului - mai mare unde stau presa şi câţiva ofiţeri ai Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP).
Destinaţia noastră este Aşgabat, capitala Turkmenistanului, un oraş construit din nimic, în mijlocul unei zone deşertice din Turkmenistan. De ce merge Traian Băsescu acolo?
După vreo oră de zbor, se trag perdelele şi apare el însuşi să ne explice: „Reţineţi câteva aspecte: discuţiile se vor purta pe teme energetice, Turkmenistanul fiind favorit pentru alimentarea gazoductului Nabucco, în al doilea rând, vom semna un parteneriat legat de securitatea economică, iar în al treilea rând, vorbim despre o linie de transport maritim care să lege Marea Caspică de Marea Neagră", spune Băsescu, strigând ca să se audă până-n spatele avionului.
Este relaxat, amabil cu ziariştii care îl înconjoară bombardându-l cu întrebări. După o discuţie lejeră, cu poante, dar şi cu informaţii off-the-record, şeful statului se retrage la locul său şi îşi lasă unul dintre consilieri să continue discuţiile.
Are mersul lui Putin şi ochii spre Europa
Turkmenistanul, fost stat membru al Uniunii Sovietice, şi-a câştigat independenţa în 1991, alături de alte state din regiune. De atunci până în 2006, a fost condus de Saparmurat Niyazov, un despot care a schimbat denumirea lunilor anului după numele membrilor familiei sale, un dictator desăvârşit care a condus cu mână de fier totul: de la guvern şi parlament până la echipa de fotbal şi sistemul educaţional. În 2006, Niyazov a murit şi, din 2007, la conducerea statului a ajuns dentistul fostului preşedinte, ales cu 89% din voturi. Numele lui este Gurbangulî Berdîmuhamedov (55 de ani) şi seamănă leit cu fostul preşedinte, atât la fizic, cât şi la apucături.
Cu un cult al personalităţii la fel de pronunţat, Berdîmuhamedov joacă la trei capete, profitând la maximum de poziţia sa de lider în regiune la capitolul rezerve de gaze naturale: Europa, China, Rusia.
Însă, chiar dacă îi imită mersul şi gesturile lui Vladimir Putin când păşeşte pe covorul roşu, fostul dentist şi ministu al Sănătăţii este departe de a fi pe plac Kremlinului.
Admiră poporul chinez şi nu-i iubeşte nici pe europenii creştini şi nici pe americani, aşa cum îl descrie Ambasada SUA pe canalele diplomatice, potrivit WikiLeaks, însă are nevoie de pieţe pe care să-şi vândă surplusul de gaze. Gândiţi-vă că Turklemenistanul produce 75 de miliarde de metri cubi de gaz, începând cu 2009, iar consumul intern este de circa 21 de miliarde de metri cubi, la o populaţie de doar 5 milioane de locuitori.
Restul de 54 de miliarde de metri cubi reprezintă un surplus care trebuie exportat. În mod tradiţional, Turkmenistanul exporta gaze către Rusia la un preţ cu discount serios, iar Rusia le livra mai departe către partenerii europeni cu un adaos la fel de serios.
Dar conducta care aproviziona Rusia cu gaze turkmene s-a rupt în 2009, pentru că ruşii nu şi-au făcut timp să-l anunţe pe Berdîmuhamedov că au redus consistent importurile, iar ţeava, fără gaze pe ea, a crăpat la propriu! Fie că acesta a fost adevăul, fie că Moscova a neglijat intenţionat să comunice la Aşgabat planul său de a reduce importurile, pentru a sabota conducta, efectul a fost acelaşi. O mare parte din sectorul energetic din Turkmenistan s-a închis literalmente din cauza rupturii.
Rusia a fost destinatarul a 48 de miliarde de metri cubi de gaze naturale înainte de ruperea conductei, care nu a mai fost repusă în funcţiune după aceea. Turkmenistan a fost nevoită să închidă mai mult de 200 de sonde pentru că nu a avut pur şi simplu cui să vândă gazele, iar pierderile s-au cifrat la un miliard de dolari pe lună. De asta este atât de important gazoductul Nabucco, conducta cu Iranul şi exporturile către China. Şi, totuşi, Băsescu ar putea fi solul Nabucco la Aşgabat?
După fix 3 ore şi 15 minute de zbor, aterizăm pe aeroportul din capitala Turkmenistanului. Încă din avion, de dinainte de aterizare, se văd contrastele: cocioabe de lut, dar infrastructură rutieră modernă şi un conglomerat de blocuri care seamănă cu mai multe Case ale Poporului puse una lângă alta. O armată de ofiţeri îmbrăcaţi în verde, fiecare având gâturile nemişcate şi privind în direcţii diferite, străjuiesc covorul roşu de la scara avionului. Se aplaudă la comandă, iar florile şi pâinea sunt aduse de copii în costume tradiţionale.
Nu apuc să văd ceremonialul până la capăt pentru că o gaşcă de domni bruneţi, cu părul lucios de negru şi îmbrăcaţi în costume ieftine, strigă la noi: „Press, to the buss! Press, buss! " (presa, la autobuz!). Paşapoartele noastre au rămas la ofiţerii SPP, am urcat în autocar şi am pornit pe o şosea cu două benzi, impecabilă, pe care nu circula nimeni.
Nicio maşină, niciun om pe stradă, doar securişti în cămăşi gri antracit, cu staţii de emisie-recepţie în mână sau la brâu şi câte un ofiţer de gardă „verzuliu", precum cei de lângă covorul roşu de la aeroport, plasaţi în drumul nostru din 50 în 50 de metri. Când autobuzul ajungea în dreptul lor, luau poziţia de drepţi şi salutau. Am ajuns în faţa unei clădiri impresionante, din marmură albă, cu bolte aurii, un adevărat palat neocomunist. Fântâni arteziene ţâşneau de unde te aşteptai mai puţin, şi asta în condiţiile în care în Turkmenistan, un litru de apă este mai scump decât unul de benzină. Orice cetăţean turkmen primeşte lunar 150 de litri de combustibil din partea statului, gratuit, iar dacă îi trebuie mai mult, oricum litrul costă cam 60 de bani, în lei româneşti.
Ajungem în faţa palatului prezidenţial, o construcţie megalomanică, complet inutilă, cu o grădină pardosită în marmură albă împodobită cu deja celebrele fântâni arteziene. Pe trotuare, grupuri de „cetăţeni" aduşi să facă figuraţie: câteva doamne îmbrăcate în costume tradiţionale impecabile se făceau că măturau, iar un alt grup compact de cetăţeni ai muncii aşteptau autobuzul în staţie. În parcul de vizavi, doi tineri stăteau pe o bancă, supravegheaţi de la distanţă de un miliţian.
Pentru a intra în palat trebuie să ne lăsăm telefoanele mobile la intrare şi pe tot parcursul vizitei suntem flancaţi de angajaţi ai securităţii de stat. Preşedintele Băsescu este aşteptat cu onoruri militare, fanfara îi cântă imnul României în sala mare a palatului, iar apoi urmează discuţiile private cu Berdîmuhamedov. În acest timp, noi am fost duşi într-o sală de conferinţe şi păziţi acolo de miliţieni câteva ore, fără posibilitatea de a ieşi din palat.
Oricum, pentru o ţigară aprinsă pe trotuar poţi fi arestat, întrucât fumatul este interzis în spaţiile publice prin ordin prezidenţial. Ce-o discuta atât de mult Băsescu cu „dentistul"?
Europa trimite săgeţi prin România
Declaraţiile celor doi şefi de stat sunt vagi, însă ascund mesaje clare. „România reprezintă principala poartă a noastră către Europa", a spus Berdîmuhamedov. „Am reiterat importanţa deosebită pe care România o acordă dezvoltării coridorului sudic.
Şi, în acest sens, considerăm că proiectul Nabucco armonizează perfect obiectivele strategiei energetice pe termen lung. În acest context, am apreciat, încă o dată, disponibilitatea Turkmenistanului de a se angaja ca furnizor de gaze naturale pentru piaţa europeană. În acelaşi timp, înţelegem perfect că Turkmenistanul are nevoie de certitudini legate de cantităţile ce pot fi furnizate pe piaţa UE", a spus Băsescu.
Da, Traian Băsescu avea undă verde de la actorii Nabucco să pună presiune pe Berdîmuhamedov. Turkmenistanul este o miză importantă pentru că este văzut ca un potenţial furnizor de resurse pentru aprovizionarea prin gazoductul Nabucco şi proiectul AGRI, de transportare a gazelor caspice prin Azerbaidjan şi Georgia, apoi peste Marea Neagră prin vase, care să fie preluate ulterior de terminalul LNG de la Constanţa şi pompate în sistemul naţional.
Moscheea din Asgabat este cea mai mare din Asia
Fotografii: caleaeuropeana.ro
De asemenea, UE poartă în ultima perioadă un dialog susţinut cu Turkmenistan în vederea atragerii acestei ţări către aprovizionarea cu gaze a Nabucco. Aşgabat a cerut garanţii că piaţa europeană va absorbi anual 30 de miliarde de metri cubi de gaze care ar urma să fie livraţi prin Nabucco, însă şi UE a solicitat garanţii că Turkmenistanul poate produce anual această cantitate. Traian Băsescu, în afară de interesul pentru relaţiile economice bilaterale, joacă şi un rol de factor de persuasiune al Uniunii Europene datorită relaţiei bune pe care o are cu omologul său de la Aşgabat.
Un oraş ca Las Vegasul, pustiu ca deşertul
Noaptea, oraşul Aşgabat arată ca Las Vegas. Mii de lumini pe toate clădirile de marmură albă. Blocuri de locuit în care nu stă nimeni. Nicio maşină pe stradă, niciun om, niciun magazin deschis. Doar parcuri şi monumente spectaculoase ridicate în onoarea celor doi despoţi care au condus ţara în ultimii 21 de ani. Hotelul la care am fost cazaţi a fost ridicat anul trecut şi este unul dintre cele mai luxoase pe care le-am văzut vreodată. Plimbarea de seară a fost atent urmărită de echipele de „băieţi buni" cu căscuţă în ureche care ne-au însoţit tot drumul.
A doua zi, şeful statului român a plantat un pin într-un parc şi a făcut o vizită la o celebră herghelie de cai. Ajuns în avion, practic pe tărâm românesc, m-am simţit eliberat. Cu siguranţă, o vizită într-un stat ca Turkmenistan îl va face pe orice om să preţuiască mai mult libertatea, o plimbare în parc, o bere la terasă şi un statut de membru UE.
"România reprezintă principala poartă a noastră către Europa. ''
Gurbangulî Berdîmuhamedov preşedintele Turkmenistanului
50 de miliarde de metri cubi de gaze reprezintă surplusul produs de Turkmenistan pe care trebuie să-l exporte.
Se încarcă comentariile...
