Crucile vesele, marcă înregistrată

>> Pentru a le veni de hac "artiştilor" care copiază şi vând celebrul model inventat în Săpânţa, a fost obţinută marca înregistrată pentru acest brand al Maramureşului. După ce au

>> Pentru a le veni de hac "artiştilor" care copiază şi vând celebrul model inventat în Săpânţa, a fost obţinută marca înregistrată pentru acest brand al Maramureşului.

După ce au început să apară, prin diverse locuri ale ţării, "artişti" care fac cruci în stilul maramureşean, Dumitru Pop Tincu, meşterul crucilor din Săpânţa, a decis că trebuie făcut ceva pentru apărarea autenticităţii, dar şi împotriva falsificatorilor. Aşa că s-a adresat autorităţilor şi a obţinut marcă înregistrată pentru celebrele opere de artă maramureşene.

Printre case zvelte ori cocoşate, pe uliţe stăpânite de noroaie, ajung în locul unde s-a inventat "veselia" morţilor. Acesta e "laboratorul" din Săpânţa, locul unde se fac nu doar crucile, dar şi textele. Un singur lucru nu şi-l explică Dumitru Pop Tincu.

De unde până unde "vesel"? Că localnicii nu i-au zis aşa cimitirului. Gazda mea e urmaşul lui Ion Stan Pătraş, cel care a făcut prima cruce "literaturizată" din Săpânţa, în 1935. Ion l-a lăsat pe Dumitru "cu limbă de moarte", în 1977, drept continuatorul său.

Străzi blocate

Un om cât uşa, îmbrăcat "ca acasă", dar cu o pălărie de paie pe cap mă pofteşte în odaia principală ca să stăm de vorbă. Am intrat în gospodăria înaintaşului său, casă memorială azi, în timp ce Dumitru e oficial custode al Muzeului Maramureşului din Sighetul Marmaţiei.

Ce să vorbeşti despre un subiect "tocat" deja, de care s-a scris şi în presa străină? Ca să nu mai spun că, pe timp de vară, Săpânţa se blochează pur şi simplu de autocare, microbuze şi maşini, încât "poporul" acestei comune, de vreo 5.000 de suflete, probabil că se triplează.

Apărarea tradiţiei

Ei, ceva tot ar fi de spus! În plus. E supărat meşterul că în ţară au apărut, de ani buni, tot felul de indivizi care fac cruci "ca la Săpânţa", pe care le vând, cu siguranţă, pe bani grei, drept "autentice". Aşa că omul nostru le-a cerut autorităţilor competente şi a obţinut marca pentru crucea de tip Săpânţa.

E crucea pe care toţi o ştiu, albastră, cu o mulţime de înflorituri, cu o "poză" a defunctului, un fel de pictură încrustată în lemn, sub care e textul de prezentare a vieţii celui plecat dintre vii, iar deasupra ceva ca un acoperiş al crucii.

"Nu vreau să fac fabrică aici, vreau doar să se păstreze tradiţia, iar autenticitatea să fie apărată", spune bărbatul, care ţine să‑mi spună că are deja elevi pe care îi pregăteşte să-i ia locul, când va avea şi el o "compunere" pe crucea sa.

Săpânţa şi Voroneţ

Aşa cum sunt crucile din cimitir, la fel sunt şi casele bătrâneşti din Săpânţa. Albastre. Legenda spune că românii din comuna asta şi-au ales "albăstrelul" pentru a se diferenţia de alte neamuri care trăiau în localităţile din apropiere. Ba se mai spune că albastrul de Voroneţ tot de un maramureşean ar fi fost "exportat". Vopseaua e făcută numai din plante. Reţeta e secretă. În iarna asta, va începe o vastă operaţiune de refacere a crucilor "vesele", existând şi bani de la Ministerul Culturii pentru treaba asta, vreo trei miliarde de lei vechi.

Două cimitire

Se impune o corecţie. Cimitirul vesel… Nu-i adevărat. Vorbiţi la plural, fraţilor, că sunt două cimitire vesele în locul acesta! Mai întâi e cel din "buricul târgului", cu vreo mie de cruci. Dar mai e şi la marginea comunei altă "veselie", la care "participă" doar 700 de morminte.

Este în proiect un muzeu al crucilor, al celor vechi, pentru a nu se risipi această istorie în momentul când "mortul vechi" e scos, după vreo 30 de ani de "somn", pentru a fi înlocuit cu altul "proaspăt". Dumitru zice că are primele 100 de cruci scoase, bune de muzeu. Printre ele e chiar prima din şirul veseliei, cea din 1935, "dedicată" unui tânăr înecat în Tisa.

Fără cenzură

Cum a fost viaţa omului, aşa e textul de pe crucea sa. Totul spus direct, indiferent de păcatele făptuite. Nici pomeneală ca familia defunctului să vină cu "scriptura"! Aşa s-a pomenit de când moartea râde la Săpânţa. "Eu îi cunosc pe toţi din comună. Ştiu exact ce să scriu despre fiecare", mă anunţă Dumitru Pop. Unii s-au mai supărat. Nu morţii, ci urmaşii lor, că uneori biografia defunctului a fost "înţepată" de comentariul acid trecut pe cruce. "Nu există cenzură.

Pot să scriu ce vreau. Nu întreb familia ce să scriu. Eu scriu numai adevărul", conchide omul. Numai liniştea poţi s-o asculţi în mijlocul cimitirului. Mai e şuierul vântului. Sau poate or fi hohotele de râs ale celor de dincolo? De dincolo de lacrimi…

Dumitru Pop Tincu vrea să facă un muzeu cu cel puţin 100 dintre cele mai vechi cruci "vesele" de la Săpânţa