Cruci, satul căruia i s-a pus cruce

Costică Cârgulea, omul care a „stins lumina“ în satul Cruci

Întemeiat pe la 1700, în vârf de deal, cu biserică făcătoare de minuni, în satul doljean Cruci au mai rămas doar casele. Oamenii au plecat. Nea Costică Cârgulea rămăsese singur în tot satul. A plecat şi el, gonit de bătrâneţe şi de boală, dar cu sufletul a rămas acolo, în satul părăsit.

Satul-fantomă, din comuna Goieşti, este situat la 30 de kilometri de Craiova. Dacă îi întrebi însă pe tinerii din localitate cum se ajunge acolo, cei mai mulţi ridică din umeri.

„Aici am stat 70 de ani"

Satul a fost construit în anul 1751, iar sus în deal, la cinci kilometri, se află o biserică făcătoare de de minuni, acum şi ea în paragină. „Domnişoară, nu am idee cum se ajunge acolo, dar aveţi ceva de mers. Până acum doi ani ştiu că  acolo mai locuia un singur bătrân, care a ales şi el să îşi petreacă ultimii ani din viaţă lângă familia lui, aici în comună. Cine credeţi că se înhamă să meargă pe jos cinci kilometri să vadă un sat care nu mai există?", ne declară Ion Dumitru, din Goieşti.

După ce am întrebat în stânga şi în dreapta unde îl putem găsi pe ultimul locuitor din satul Cruci, am dat de el în comună, la poalele dealului pe care se află satul părăsit. În momentul în care l-am întrebat de satul-fantomă, locul în care a trăit 70 de ani, s-a luminat dintr-odată la faţă. Nea Costică, aşa cum i se spune în comună, a fost de acord să revină în satul uitat de lume în care acum nu mai locuieşte nimeni „Offf ....mă doare sufletul că am plecat de acolo. Am trăit 70 de ani de poveste.

O să vedeţi ce dealuri şi ce zonă frumoasă este acolo. Eu am tras cortina acolo la fel ca la teatru. Ultimul am plecat, cred că anul acesta se fac doi ani. M-am îmbolnăvit şi am fost nevoit să părăsesc locul meu de suflet. Ştiu că poate nu mă credeţi, dar eu îmi doresc să mor acolo, în casa mea modestă şi micuţă cu trei camere",  povesteşte trist Constantin Cârgulea.

Casele părăsite ale satului

A ajuns cu greu la căsuţa lui modestă şi mică, după ce a mers mai bine de o oră pe jos pe un drum anevoios. De cum a pus piciorul în prag s-a închinat şi a spus: „Uite ce mândreţe de casă am avut!".

Legenda întemeierii

În satul Cruci, din judeţul Dolj, în anul 1770, a fost construită  o biserică, unde oamenii din toată ţara veneau să se roage. Are aceeaşi poveste ca şi cea de la Maglavit, făcătoare de minuni. Un cioban pe nume Radu l-a visat pe Dumnezeu, care l-a rugat să ridice în deal un lăcaş de cult. „Povestea este lungă. Un ciobam a venit cu sute de oi, prin anul 1770. S-a oprit chiar în acest loc, unde este acum biserica. Noaptea l-a visat pe Dumnezeu, care i-a spus să facă o construcţie unde să se slujească.

Dimineaţa, când s-a trezit, ciobanul a decis să-şi vândă toate mioarele, iar cu banii pe care i-a obţinut a înălţat biserica. Şi acum, oameni ologi, orbi sau bolnavi de cancer vin aici în noaptea de Înălţare, ca să se vindece. Cei mai mulţi se reîntorc să îi mulţumească lui Dumnezeu că au fost lecuiţi. Din păcate, acum lăcaşul de cult este în paragină. În interior sunt cinci cruci, este o clădire unicat în ţară, dar degeaba", a mai povestit Nea Costică.

Biserica făcătoare de minuni

Adam Atanasie, primarul comunei Goieşti, spune că vrea să refacă biserica făcătoare de minuni din satul Cruci. „Am nevoie de 100.000 de euro, pentru demolarea celor două turnuri care stau să cadă. Am discutat şi cu cei de la Mitropolie, însă mi-au spus că nu au bani pentru a reface lăcaşul de cult. Vreau să obţin fonduri pentru renovarea acestei biserici. Este păcat să o lăsăm aşa. Este un monument istoric şi până la urmă este şi istoria noastră", a mai spus edilul.    

Ultimul locuitor din satul Cruci mai spune că lumea a devenit din ce în ce mai rea. „Noi, aici, în satul Cruci, am fost 120 de familii. Nu ne-am certat niciodată. Păi acum este prăpăd. Dacă pun căruţa un pic mai în drum, toţi vecinii îmi sar în cap. Eu am fost obişnuit să stau aşa singur la fel ca Daniel Sihastru. Să nu mă întrebe nimeni ce fac şi unde mă duc", a spus, cu regret în glas, bătrânul.    

Nea Costică îşi doreşte ca peste ani şi ani satul Cruci să fie la fel ca acum 70 de ani, atunci când s-a născut el. „Sper ca de acolo, din cer, să văd în acest loc minunat un nou sat, unde oamenii să se bucure cu adevărat de viaţă. Un colţ de rai îi spun eu".

120 de familii trăiau în satul doljean Cruci, înainte de a fi părăsit.

Privicior, un alt sat fără oameni

Satul Privicior din Caraş-Severin a fost părăsit de mai toţi localnicii, care fie au murit, fie au migrat spre civilizaţia de care nu se bucură cei de aici, fără apă şi curent. Unul dintre localnicii rămaşi este Gheorghe Dăbuceanu, fermierul satului. Pe lângă casă, bătrânul creşte mai multe animale, printre care şi nouă cai. Drumul spre Privicior începe relaxant, dar se termină extenuant. Satul izolat de lume este situat lângă Oţelul Roşu. Până în localitatea Băuţar se poate merge cu maşina, de unde începe aventura.

Nea Costică,  povestind istoria bisericii făcătoare de minuni

La Privicior nu ajung autoturismele, singura variantă motorizată fiind tractorul. Utilajul este folosit însă foarte rar, pentru că cel mai utilizat mijloc de transport este calul lui Dăbuceanu, unul dintre „supravieţuitori".

Bătrânii din sat sunt vizitaţi din când în când de tinerii de la oraş, care trebuie să urce pe poteci două ore pentru a-i vizita pe bătrâni. Priviciorul a fost un sat populat cândva, având chiar şi o şcoală. Populaţia a îmbătrânit, tinerii au plecat, iar satul situat într-o zonă frumoasă de munte a rămas aproape pustiu.„Aici a fost o şcoală primară. Acum au rămas foarte puţini oameni. Vara sunt şapte sau opt, iar iarna nu sunt mai mulţi de patru oameni", a spus  primarul comunei Băuţar, de care aparţine satul, Romulus Bărbescu.

Topea zăpada să nu moară de sete

Casele părăsite, care au aparţinut cândva localnicilor, sunt acum în paragină, distruse de timp, ploi şi vânt. La Privicior, timpul stă însă în loc. Liniştea muntelui şi peisajul de vis te fac să treci cu vederea condiţiile grele şi uneori mizere în care locuiesc bătrânii de aici, a căror principală calitate este ospitalitatea.

„De fiecare dată când mergem aici, oamenii ne primesc cu braţele deschise. Gazda noastră este Dăbuceanu, care ne dă mămăligă, brânză, cartofi şi tot ce are mai bun", povesteşte David Roddy, un american stabilit în zonă, care organizează frecvent excursii la Privicior.

Eva Avramoni este o bătrână mutată în Băuţar acum doi ani, până când a stat în satul uitat de lume, unde creştea animale. „Iarna era aşa de mare zăpada că nici nu puteam ieşi din casă. Deschideam geamul şi luam zăpadă pe care o topeam ca să am apă", a povestit bătrâna, care a „evadat" din singurătate. Aceasta locuieşte acum cu fiul ei, Nicolae, în comuna Băuţar. Nicolae Avramoni a crescut însă la Privicior. „Atunci mai erau copii. Ne puteam juca numai când ne duceam cu animalele la păscut", şi-a amintit bărbatul.

„Era în paragină înainte de Revoluţie"

Primarul comunei Goieşti, Adam Atanasie (foto), susţine că, la mijlocul secolului trecut, în satul Cruci trăiau 120 de familii. „Casele au început să dispară una după alta. Oamenii care au locuit în satul Cruci au ales să plece de acolo din două motive: erau practic rupţi de civilizaţie, iar în al doilea rând nu aveau curent electric. Nea Costică s-a încăpăţânat să rămână acolo singur şi el este cel care a pus lacătul. Doar trei case mai sunt acum în picioare şi acestea sunt în paragină", a  povestit Adam Atanasie, edilul localităţii.