Criză de timp în stabilirea salariului minim pe economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatorii şi Executivul mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a evita declanşarea, de către sindicate, a grevei generale O nouă etapă de pe agenda conflictului de muncă,

Angajatorii şi Executivul mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a evita declanşarea, de către sindicate, a grevei generale

O nouă etapă de pe agenda conflictului de muncă, declanşat pentru stabilirea salariului minim pe economie, s-a consumat ieri, când liderii sindicatelor s-au întâlnit cu miniştrii Varujan Vosganian (economie-finanţe) şi Paul Păcuraru (muncă). Următorii paşi ar fi concilierea cu patronatele - care se negociază astăzi - şi, în lipsa acesteia, greva de avertisment urmată de o grevă generală la nivel naţional.

Sindicaliştii au dovedit că nu glumesc atunci când vor să impună nu doar o creştere semnificativă a salariului minim pe economie, ci şi un ritm alert al procedurilor prin care să se adopte această măsură.

După ce au declanşat conflictul de muncă, din cauză că majorarea acestui indicator trenează şi e pusă sub semnul întrebării, liderii confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional s-au întâlnit ieri cu miniştrii Varujan Vosganian şi Paul Păcuraru pentru a le atrage din nou atenţia asupra salariului minim.

La ieşirea din sala de şedinţe, cei doi reprezentanţi ai guvernului n-au mai avut decât să-şi exprime speranţa că lucrurile nu vor degenera într-o grevă generală.

Limitele negociabile: între 450 şi 540 lei

Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a spus că salariul minim pe economie "ar putea fi situat între limita stabilită prin proiectul Legii bugetului pe 2008 şi valoarea cerută de sindicate", adică între 450 şi 540 lei pe lună. Urmează ca o propunere să-i fie prezentată premierului în şedinţa de guvern din 7 noiembrie, împreună cu o analiză a suportabilităţii, determinată în funcţie de estimările făcute la nivelul ministerelor.

Pe de altă parte, ministrul muncii, Paul Păcuraru, a invitat organizaţiile patronale la o discuţie la sediul ministerului pentru a încerca dezamorsarea conflictului izbucnit între cele două părţi (sindicate-patronate). Păcuraru avertizase că există "riscul inflaţionist" ce poate apărea în România ca urmare a creşterii nemăsurate a veniturilor salariale.

În aceste condiţii, acum ne găsim în faza în care patronatele trebuie să răspundă - pozitiv sau negativ - notificării sindicatelor. În caz contrar, reprezentanţii angajaţilor urmează să ceară, într-un termen de şapte zile, concilierea de la Ministerul Muncii. Dacă nici concilierea nu are niciun rezultat, sindicaliştii vor declanşa greva de avertisment de două ore la nivel naţional, iar după alte cinci zile - greva generală.

Contribuţiile sociale pot fi uşor reduse

În cadrul întâlnirii de ieri s-a mai discutat şi despre contribuţiile sociale, reprezentanţii sindicatelor considerând că reducerea cu 6%, propusă de guvern, este prea mare. Prin urmare, sindicaliştii au solicitat o reducere de doar 4%. Şi această solicitare va fi prezentată în şedinţa de miercuri a guvernului.

Între timp, una din părţile patronale a lansat sindicatelor oferta de 540 lei cu păstrarea grilelor de salarizare. Alianţa Confederaţiilor Patronale din România, care reuneşte şapte confederaţii patronale reprezentative, a acceptat oferta sindicatelor, dar fără grila de salarizare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite