Criza de spatii pentru atelierele de pictura

Spatiul de lucru a fost mai mereu o problema pentru pictori. Din pacate, degeaba se tot discuta daca nu se si face realmente ceva concret. Pictorul Nicolae Iorga accentueaza un fapt deja cunoscut,

Spatiul de lucru a fost mai mereu o problema pentru pictori. Din pacate, degeaba se tot discuta daca nu se si face realmente ceva concret. Pictorul Nicolae Iorga accentueaza un fapt deja cunoscut, si anume ca cine a apucat un atelier acum 25 de ani "ii multumeste lui Dumnezeu". Dupa revolutie, atelierele care la origine sunt proprietati particulare au fost, bineinteles, date inapoi. N. Iorga considera ca regimul de acum este unul pus pe jecmanirea artistului. Comisioanele, de exemplu, reprezinta jumatate din suma la care e vandut tabloul. Pictorul Vasile Muresan Murivale marturiseste: "Am intrat prin frauda intr-un spatiu al primariei care l-a lasat sa se degradeze". Cand a cerut acel spatiu, unul "gol, o cazemata", i s-au cerut 500 $ pentru inchiriere. De multa vreme, Murivale si-a improvizat un atelier in propria casa. Primaria nu da spatii, artistii nu au ateliere; Uniunea, de asemenea, nu are de unde sa dea ateliere. Realitatea, neplacuta, este ca "trebuie sa astepti sa moara unul". Despre preturi, ce sa mai vorbim, ele sunt foarte mari iarna (cel putin 700.000 lei pe luna). Stefan Pelmus recunoaste ca a avut noroc, spatiul lui de lucru nu a fost revendicat pana acum; a ajuns, in schimb, la o intelegere "negustoreasca": "te las aici, dar imi dai nu stiu cate sute de dolari". O alta problema: "prostia" Uniunii in ceea ce priveste gazele, lumina din atelierele inchiriate; artistii s-au descurcat, din punctul acesta de vedere, pe cont propriu. Parerea pictorilor mai tineri, cel putin a unora dintre ei, este si mai vehementa. De pilda, Dumitru Gorzo aminteste faptul ca in celelalte capitale europene primariile au politici clare si au spatii care se inchiriaza pe bani mai putini. in Romania exista fondul de ateliere al UAP, care ar avea o politica similara, numai ca atelierele cand se dau, se dau pe viata si, pe de alta parte, declara D. Gorzo, nici nu se poate spune ca sunt artisti unii dintre cei care au obtinut spatii de lucru, care nici nu le folosesc, cel putin, unii nu le folosesc pentru a picta, sau raman pur si simplu nefolosite. Aceste ateliere nu sunt neaparat ale UAP, ci sunt date de primarii, dar multi le transforma in SRL-uri sau in chioscuri. Iar acesti "artisti" au tendinta de a-si cumpara aceste spatii, asa incat tinerii artisti nu ar mai avea nici o sansa in a-si gasi la randul lor un atelier. S-a pierdut 50% din aceste spatii, din cauza incapacitatii juristilor, de exemplu, in cazul Galeriei Eforie - singurul spatiu construit de UAP - s-ar fi facut acte false si tot felul de aranjamente. Nu exista nici un fel de initiativa in directia rezolvarii acestor probleme, nu exista macar burse speciale pentru tinerii artisti. "Uniunea nu face cat trebuie", si, pe de alta parte, nici nu se voteaza democratic. Gili Mocanu are o viziune mai detasata, mai filozofica, asupra acestei probleme a artistilor plastici: "in privinta spatiilor de lucru, nu stiu cum sunt altii, dar eu lucrez intr-o garsoniera. Sunt ceva mai norocos decat altii care lucreaza in colturi de pod, dar nici ca cei care lucreaza in hale. Spatiul de lucru este dictat de nevoile artistului. intre beci si campul inverzit. Candva a aparut UAP, care, datorita regimului politic a beneficiat de spatii de creatie, dar asta se intampla in sistemele socialiste in care artistii sunt membri activi ai constructiei ideologiei. Astazi, spatiile de creatie ale artistilor sunt variate si ca dimensiuni si ca necesitati. Iar eu, personal, nu cred intr-o standardizare a conditiilor de creatie."