Criza şi indecenţa băncilor cresc dobânzile peste noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile folosesc criza financiară pentru a scoate mai mulţi bani de la clienţi. Protecţia Consumatorilor încearcă să pună stavilă umflării abuzive a dobânzilor bancare, apelând la o nouă lege şi chiar la instanţă.

Peste noapte, mii de români s-au trezit cu dobânzile la credite majorate chiar şi cu până la 50% sau dublate. Băncile folosesc criza financiară ca pretext pentru aceste creşteri bruşte.

„Eu am două credite, unul ipotecar şi unul de nevoi personale. Amândouă sunt în franci elveţieni”, povesteşte Alexandru N., în vârstă de 29 de ani, din Bucureşti. „În octombrie anul trecut plăteam rată lunară 2.700 lei, în decembrie plăteam deja 3.000 lei, iar în ianuarie 3.200 lei. Acum a ajuns cam 3.500 lei”, explică el.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a finalizat la mijlocul acestei luni un proiect de reglementare a creditării, prin care impune băncilor şi instituţiilor financiare nebancare (IFN) să nu majoreze dobânzile şi comisioanele pe durata derulării unui credit şi să nu introducă altele noi. În caz contrar, oamenii pot acţiona băncile în instanţă.

Însă noua lege nu se va aplica celor care au luat deja un credit, pentru că nu se poate aplica retroactiv, explică preşedintele ANPC, Dan Vlaicu, citat de HotNews.

Ce pretenţii au băncile

Proiectul, declară vicepreşedintele ANPC, Gheorghe Ciubotaru, este efectul numărului mare de plângeri de la clienţi care şi-au „prins urechile” în hăţişul birocratic al băncilor. Peste 400 de reclamaţii au ajuns pe biroul Autorităţii în prima parte a anului. În iulie, ANPC anunţa că a demarat o acţiune de control şi analiză în domeniul serviciilor bancare din România şi a aplicat amenzi în valoare totală de 150.000 de lei în cazul a 14 bănci pentru încălcarea drepturilor consumatorilor.

„Ca urmare a controlului şi sancţiunilor, s-au înmulţit reclamaţiile şi au ajuns la peste 1.200 în august. Oamenii au prins curaj”, spune Ciubotaru. O parte a băncilor din România au început să îşi majoreze dobânzile la credite, atât ca urmare a crizei financiare internaţionale, cât şi din cauza noilor norme de creditare impuse de BNR. Băncile percep acum dobânzi cu unu până la cinci puncte procentuale mai mari.

De exemplu, Banca Românească a dublat dobânda pentru creditele în euro atât pentru cele ipotecare, cât şi pentru cele de nevoi personale cu ipotecă. BCR a pompat 1,05-1,25% la dobânda pentru creditele în lei, iar banca CR Firenze a avut o creştere procentuală de 1-1,5% atât la creditele în euro, cât şi la cele în lei. Unicredit Ţiriac Bank a adăugat trei puncte procentuale la creditele imobiliare în euro şi cinci puncte procentuale la cele în lei.

Consultantul financiar Bogdan Baltazar este de părere că băncile vor pierde clienţi dacă practică asemenea dobânzi. „Din păcate, aceste bănci de la noi dovedesc că în continuare sunt nişte cămătari. Nu există în lume asemenea profituri de genul celor pe care le-au obţinut în România”, acuză Baltazar. „Deşi au pretenţia de a nu fi denigrate, ele fac tot posibilul să se legitimeze, folosind criza pentru a face profituri.”

Cât pot creşte dobânzile?

Consultantul consideră că nu există nicio limită în ce priveşte creşterea dobânzilor de către bănci. „Cea mai bună chestie este concurenţa”, spune Baltazar, „dar dacă avem într-adevăr de-a face cu concurenţi, nu cămătari”. Baltazar blamează şi băncile străine. Acestea „nu îşi onorează primirea pe care le-a făcut-o această ţară care şi-a lichidat poziţiile bancare ca să le ofere străinilor, care acum o înjosesc”.

Scăpăm sau nu de comisioanele-surpriză şi dobânzile mărite peste noapte? Fostul bancher consideră că proiectul ANPC nu este unul realist. „Condiţiile în piaţă se schimbă şi atunci, dacă ar consimţi la un asemenea proiect, băncile ar pune nişte dobânzi fixe aiuritoare care să compenseze şi eventualele schimbări de condiţii la care se supun dobânzile variabile”, afirmă Baltazar. Până la urmă, este vorba despre decenţa băncilor, „dar băncile din România nu sunt decente”, conchide Baltazar.

Vicepreşedintele ANPC consideră, în schimb, că „ştiind de la început ce dobândă are o bancă, te poţi duce la alta. În cazul unei dobânzi variabile, trebuie să scrie în contract după ce indice se calculează, iar indicele trebuie să fie măsurabil şi nu la voinţa băncii cum se întâmplă acum”. 

ANPC s-a înhămat la complicata sarcină de a elimina neclarităţile din legislaţie, venind astfel în ajutorul oamenilor care nu ştiu în ce se bagă atunci când iau un credit. „Banca Naţională nu are competenţe în apărarea consumatorului, ocupându-se de prudenţa bancară şi macroeconomie, aşa că noi ne-am gândit să clarificăm unele lucruri, începând de la corecta informare, clauzele contractuale abuzive şi reglarea publicităţii şi a marketingului bancar”, spune Ciubotaru.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite