Criza din Ucraina ameninta sa reaprinda conflictul Est-Vest
0Casa Alba denunta "fraudele electorale", in timp ce presedintele Putin considera "inadmisibile" aceste critici
Criza politica ucraineana ameninta, pentru prima data de la prabusirea comunismului in Europa, sa duca la o redeschidere a vechiului conflict Est-Vest, in primul rand la reaparitia disensiunilor mocninde ruso-americane. Casa Alba si-a exprimat, prin vocea unei purtatoare de cuvant, "profunda preocupare fata de dovezile masive si credibile de frauda electorala", in favoarea candidatului sprijinit de Moscova - Viktor Ianukovici. In acelasi timp, intr-un gest fara precedent, ambasadorul rus la Washington a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a i se solicita explicatii asupra proclamarii de catre Moscova a victoriei lui Ianukovici inaintea anuntarii rezultatelor oficiale ale votului. Aflat in Portugalia, presedintele Putin a taxat ca "inadmisibile" criticile americane, in vreme ce, la Moscova, un purtator de cuvant al MAE a descris explicatiile cerute ambasadorului rus ca "un amestec fara precedent" in afacerile interne ale Rusiei. "Nicicand de la razboiul din Kosovo sau poate chiar de la razboiul rece disensiunile politice dintre Rusia si Occident nu au aparut atat de clar in evidenta ca in actuala disputa in jurul alegerilor prezidentiale din Ucraina" - scrie New York Times, apreciind ca "diametral opuse" vederile celor doua parti. Ziarul reproduce argumentele unuia dintre observatorii americani ai scrutinului, senatorul Richard Lugar, presedintele Comisiei senatoriale pentru relatiile externe, potrivit caruia alegerile au fost caracterizate prin "fraude si abuzuri comise in mod concertat", contrapunandu-le declaratiilor presedintelui Dumei rusesti, Boris Grazlov, aflat si el la Kiev, in opinia caruia "alegerile au fost cum nu se poate mai democratice". Intre Rusia si Occident, afirma Misa Lipman, analist la Centrul Carnegie, de la Moscova, s-a creat "o prapastie a valorilor", fiind acum mai clar decat oricand ca "Rusia nu se considera parte a lumii occidentale", iar Ucraina a devenit, in mod indubitabil, "campul de batalie" intre aceste doua viziuni opuse. In replica, Serghei Markov, directorul Institutului de Studii Politice din Moscova si unul din consilierii rusi ai lui Ianukovici, sustine ca protestele SUA si ale Europei se explica numai prin faptul ca favoritul lor Viktor Iuscenko a pierdut alegerile. Notand ca jumatatea de rasarit a Ucrainei, direct invecinata cu Rusia, a votat masiv in sprijinul lui Ianukovici, in vreme ce jumatatea de apus, inclusiv capitala Kiev, s-a raliat in jurul lui Iuscenko, ziarul New York Times, amintit mai sus, se considera indreptatit sa afirme ca noua linie de despartire de-a curmezisul Europei trece acum undeva la est de Nipru. Oricum, in proiectele si eforturile presedintelui Putin de constituire a unei uniuni economice si politice, din care, alaturi de Rusia, sa faca parte Ucraina, Belarus si Kazahstanul, prezenta la Kiev a unui regim prietenos are in continuare o insemnatate cruciala.