Creşterea economică se încinge şi trage în sus cotaţiile leului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Produsul Intern Brut al României a crescut cu 5,8% în primele nouă luni din 2007, veste care a readus euro sub pragul de 3,5 lei, determinând investitorii să mizeze din nou pe moneda

Produsul Intern Brut al României a crescut cu 5,8% în primele nouă luni din 2007, veste care a readus euro sub pragul de 3,5 lei, determinând investitorii să mizeze din nou pe moneda naţională .

Cifrele statistice comunicate la sfârşitul săptămânii trecute arată o revigorare uşoară a economiei în cel de-al treilea trimestru al acestui an, când PIB-ul României a fost de 111,34 miliarde de lei. În primele nouă luni din acest an s-a acumulat un produs intern brut de 266,59 miliarde de lei, în creştere cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, ceea ce i-a determinat pe investitorii din piaţa valutară să mizeze din nou pe leu.

Chiar dacă Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat doar valorile nominale ale PIB şi creşterile realizate pe perioadele parcurse (fără să prezinte evoluţia pe principalele componente), vestea în sine privind accelerarea dinamicii economiei a dat un imbold pieţei valutare.

Moneda naţională şi-a accentuat trendul de apreciere, ajungând vineri până la 3,4973 lei/euro, după ce, la începutul săptămânii trecute de 3,6 lei/euro.
În trimestrul trei, PIB a fost de 111,345 miliarde lei în preţuri curente, în creştere cu 5,7%, în termeni reali, faţă de acelaşi trimestru din anul 2006.

Creşterea economică din trimestrul trei s-a accelerat uşor comparativ cu trimestrul precedent, când PIB-ul s-a majorat cu 5,6% faţă de perioada similară a anului trecut.

În primul semestru din 2007, majorarea PIB a fost de 5,8 procente, în principal datorită contribuţiei serviciilor - 3,2 puncte procentuale, construcţiilor - 1,7 puncte procentuale şi industriei - 1,6 puncte procentuale, în timp ce agricultura şi impozitele nete pe produs au avut o contribuţie negativă (minus 0,2 şi, respectiv, minus 0,5 puncte procentuale).

Consumul, preţurile sau serviciile?

Surprinşi întrucâtva de dinamica PIB anunţată, analiştii financiari se întreabă dacă şi pe primele nouă luni serviciile şi construcţiile au fost principalii factori de creştere. Sau, de fapt, doar majorările de preţuri şi consumul din ce în ce mai intens au impulsionat dinamica PIB?

Vom afla la sfârşitul acestei săptămâni, când INS va prezenta detaliat acest indicator, în cadrul unei conferinţe de presă. Până atunci, nu putem remarca decât că această creştere peste aşteptări a produsului intern brut în al treilea trimestru ar putea avea ca prim efect vizibil aprecierea leului până spre cotaţii de 3,40 lei/euro în următoarele zile. Desigur, pe fondul revenirii cel puţin temporare a încrederii în economia românească.

"Creşterea economică a fost cu mult peste aşteptări, e posibil să fi existat o revigorare pe unul dintre sectoare. Dacă a fost pe servicii, este bine, dacă a fost pe construcţii nu este atât de bine, deoarece în acest sector o mare parte din investiţii se bazează pe aşteptări, sunt speculative", a explicat, pentru NewsIn, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari (CFA Romania), Dragoş Cabat.

El a adăugat că avansul "neaşteptat" al PIB-ului va consolida încrederea pe piaţă şi că este posibil să susţină o apreciere a leului. La rândul său, Rozalia Pal, senior economist la Unicredit Ţiriac Bank, consideră că, în structura PIB, "investiţiile au înregistrat, probabil, un avans semnificativ, datorită construcţiilor.

Pe de altă parte, trebuie să vedem o decelerare pe partea de consum, astfel încât să avem o creştere sustenabilă. Contribuţiile negative au venit dinspre agricultură şi exporturile nete (diferenţa dintre exporturi şi importuri - n.r.)", a adăugat Rozalia Pal. Iar progresul în construcţii "nu are legătură cu speculaţiile, chiar dacă există bani speculativi pe piaţa imobiliară, având în vedere că datele reflectă construcţiile deja realizate, care întâmpină o cerere reală din partea populaţiei".

Şansele unei creşteri de 6% sunt totuşi puţine

Economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, se aştepta la o creştere a PIB în trimestrul al treilea cu 4,6% peste nivelul din intervalul iulie-septembrie al anului trecut. El consideră că datele statistice peste aşteptări sunt justificate de faptul că efectele negative ale agriculturii nu s-au manifestat atât de puternic în cele trei luni şi că urmează să se vadă mai ales în ultimul trimestru.

"Este practic imposibil ca avansul PIB să ajungă la 6% în acest an, indiferent de aportul construcţiilor, din cauza impactului defavorabil al agriculturii. Probabil, creşterea anuală va fi puţin peste 5%", a declarat analistul.
Reamintim că, potrivit estimărilor Uniunii Europene, România ar avea o creştere economică de 6,1% în 2007, iar estimările Fondului Monetar Internaţional, cuprinse în Raportul asupra perspectivelor economiei mondiale, indică o majorare a PIB de 6,3%.

Pentru anul 2008, proiectul de buget aprobat de guvern este construit pe o estimare de creştere economică de 6,5%. Însă Comisia Naţională de Prognoză a estimat pentru acest an o creştere economică de 6,1% şi un PIB total de 389,8 miliarde lei.

Cum va evolua cursul valutar?
Având în vedere noutăţile privind evoluţia PIB, analiştii consideră că noile date statistice vor susţine cursul, care ar putea să ajungă, săptămâna viitoare, spre 3,40 lei/euro.

Economiştii băncilor arată, însă, că impactul pozitiv al datelor statistice referitoare la PIB în trimestrul al treilea este greu de prevăzut, deoarece încrederea din piaţă este greu de restaurat şi este nevoie de mai mult timp.

În general, se apreciază că leul va ajunge, săptămâna viitoare, la un nivel de 3,45-3,40 lei/euro, dacă nu intervin alţi factori defavorabili. "Ultima săptămână din noiembrie este, în general, mai periculoasă pentru leu. În decembrie, vorbim deja de un miliard de euro care va fi schimbat în ţară, la casele de schimb valutar, ceea ce va pune presiune pe aprecierea leului", conchid analiştii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite