Creşte prăpastia dintre cei bogaţi şi cei săraci

Cea mai mare discrepanţă între extremele societăţii este înregistrată în Statele Unite

România a coborât în 2010 două locuri, până pe poziţia a patra, în topul celor mai polarizate ţări din punct de vedere al veniturilor. Mai prost decât noi stau Lituania, Letonia şi Spania.

Distanţa dintre bogaţii şi săracii din statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani, anunţa luni secretarul general al OECD, Angel Guria, la conferinţa de presă în care s-a lansat Raportul „Suntem dezbinaţi: De ce continuă să crească inegalitatea".

Taxarea bogaţilor, recomandată

Până şi în ţările europene recunoscute pentru politicile lor egalitariste - Germania, Danemarca şi Suedia - s-a înregistrat o creştere a indicelui inegalităţii de la 5, în 1980, la 6, acum. Situaţia este şi mai gravă în SUA, unde cei mai bogaţi 10% din cetăţeni au venituri de 14 ori mai mari decât cei mai săraci americani. Toate astea demonstrează că protestatarii „Occupy" din toată lumea au dreptate când vorbesc despre nedreptatea distribuirii bunăstării şi, mai ales, a efectelor crizei.

De aceea, OECD avertizează că este obligatoriu ca statele să-şi revizuiască sistemele de taxare, astfel încât persoanele bogate să suporte în mod corect şi corespunzător povara crizei.

România, locul 4 în europa

În paralel cu raportul OECD, Eurostat (biroul european de statistică) a dat şi el publicităţii o analiză referitoare la inegalitatea veniturilor în statele Europei. Cu un indice de 6 , România a coborât în 2010 două locuri, până pe poziţia a patra, în topul celor mai polarizate ţări din punct de vedere al veniturilor.

Mai prost decât noi stau Lituania - 7,3, Letonia şi Spania (cu câte 6,9). Spania a venit puternic din urmă, fiind ţara europeană unde s-a adâncit cel mai mult inegalitatea de venituri, în cei trei ani de criză - de la 5,3 în 2007, indicele a crescut la aproape 7, în 2010. Responsabil este, în primul rând, şomajul-record în Europa şi reducerea beneficiilor sociale.

La prima vedere, România evoluează bine, împotriva trendului descendent al lumii: de la un indice de 7,8 în 2007, la acest surprinzător 6, în 2010. Atâta doar că este vorba de o mică diferenţă: în tabelele Eurostat este vorba de chintilă, adică raportarea a celor mai săraci 20% din români la cei mai bogaţi 20%.

Asta dă o „mică" diferenţă, faţă de statistica OECD, unde noi nu apărem, pentru că nu suntem membri. Pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă în realitate, putem lua cazul Marii Britanii, care a înregistrat cea mai accentuată creştere a indicelui inegalităţii veniturilor, în rândul statelor dezvoltate.

Aşadar, Marea Britanie figurează cu 5,4 la inegalitatea Eurostat şi cu 12 la OECD. Adică, în timp ce 10% din locuitorii cei mai săraci câştigau, în medie, 4.700 de lire sterline, cei mai bogaţi 10% aveau, în medie, 55.000 de lire (OECD).

Click pe foto pentru a vedea indicele inegalităţii veniturilor

Au scăzut şi veniturile mari

Dacă se merge pe 20% din populaţie, au dispărut unii dintre cei mai săraci şi au intrat în aceast procent cei din clasa de mijloc, unde au scăzut salariile.

George Butunoiu, specialist în resurse umane, spune că persoanele cu salarii mari şi foarte mari au pierdut partea variabilă a veniturilor, adică primele sau alte sporuri: „Partea variabilă este legată de rezultate şi nicio firmă nu s-a descurcat strălucit în ultimii trei ani. Această parte reprezenta uneori chiar echivalentul salariului, iar în unele domenii, precum construcţiile, industria de lux, auto, real-estate etc., partea variabilă s-a redus şi cu 50%".

Sistem fiscal ostil omului simplu

Petru Dandea, vicepreşedintele Cartel Alfa, spune că toate datele indică o accentuare a polarizării societăţii româneşti, după începerea crizei. Săracii României sunt mai săraci decât în urmă cu un an, decât acum doi ani, iar numărul pauperilor creşte.

Măsurile de austeritate, explică Dandea, au intensificat creşterea inegalităţii (pe 10%). Numărul oficial al persoanelor care primesc salariul minim pe economie a urcat de la mai puţin de 400.000 în 2008, la aproximativ 600.000 în 2010, dintre care 125.162 sunt bugetari.

Factorul cel mai important care a lărgit prăpastia a fost introducerea în 2005 a cotei unice. „Sistemul de fiscalizare din România este extrem de ostil omului obişnuit. El nu poate să facă evaziune fiscală şi nu se poate apăra. Dacă primeşte o parte din veniturile de angajat la plic, patronul este cel care păcăleşte statul", spune vicepreşedintele Cartel Alfa.

Cea mai mare sarcină fiscală stă pe spatele individului obişnuit, iar cel mai impozitat lucru din România este munca, mai completează Petru Dandea: „Cei care stau pe iaht şi se joacă cu fetiţele plătesc mai puţine impozite decât o persoană care munceşte".

Problema creşterii salariului minim

Discrepanţele vor creşte la anul, deoarece Executivul are de gând să majoreze cu doar 30 de lei salariul minim pe economie: de la 670 de lei la 700 de lei. O sumă mai mare de atât, se spune în nota de prezentare a proiectului de HG prin care se va stabili noul salariu minim garantat, ar duce la depăşirea ţintei stabilite cu FMI, de 7,2% din PIB.

Dar, susţin guvernanţii, creşterea cu 4,5% a acestui salariu minim va acoperi indicele de creştere a preţurilor de consum, prognozat la 3,4%, în 2012. Cartel Alfa a trimis Guvernului un ultimatum prin care cere un salariu minim de 800 de lei.

Impozitare diferenţiată

În timp ce cabinetul Emil Boc se încăpăţânează să păstreze cota unica, tot mai multe state cresc impozitele şi taxele pe venituri mari şi bogăţie. Mai mult, au apărut şi idei calificate de neoliberali ca „năstruşnice", dar care au toate şansele de a deveni realitate. În Marea Britanie, guvernul Cameron vrea să stopeze creşterea veniturilor directorilor legiferând comitete care să stabilească salariile acestora.

Din aceste comitete, stabilite doar pentru companiile listate la bursă, ar putea face parte acţionarii şi un reprezentant al salariaţilor. Apoi, aceste firme vor fi obligate să publice indicele diferenţei dintre salariile medii pe economie şi cele ale membrilor consiliilor de administraţie din companiile listate la bursă.

Taxele pe muncă, insuportabile

De acest lucru se plâng şi patronii, care insistă că nu mai fac faţă impozitelor pe muncă. Florin Pârvu, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al IMM-urilor, spune că politica statului îi îndeamnă pe patroni să facă evaziune fiscală, când vine vorba de fiscalitatea pe muncă. În timp de criză, când joburile dispar cât ai clipi şi noi locuri de muncă apar mai greu, normal ar fi ca autorităţile să-i încurajeze pe cei care se încăpăţânează să lupte cu recesiunea. La fel ca şi sindicatele, Pârvu este convins că impozite mai mici pe muncă ar aduce bani mai mulţi nu numai angajaţilor, ci şi bugetului de stat.

"Şi cei care au salarii foarte mari au pierdut pentru că au scăzut bonusurile acordate în funcţie de performanţele firmelor."
George Butunoiu
specialist în resurse umane

"Cei care stau pe iaht şi se joacă cu fetiţele plătesc mai puţine impozite decât o persoană care munceşte."
Petru Dandea
vicepreşedinte Cartel Alfa