Cresc fraudeledin banii UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3.400 de persoane au fost cercetate, de la începutul anului, în 1.396 dosare penale de corupţie. Acestea au fost soluţionate prin propunerea de declinare a competenţei în favoarea

Peste 3.400 de persoane au fost cercetate, de la începutul anului, în 1.396 dosare penale de corupţie. Acestea au fost soluţionate prin propunerea de declinare a competenţei în favoarea Parchetelor. 123 dosare penale de corupţie au fost trimise la DNA. Au fost constatate aproape 5.000 de infracţiuni, dintre care 1.356 de luare de mită. Dintre persoane cercetate în cazuri de corupţie, trei erau demnitari, 267 - directori ai unor societăţi comerciale, regii autonome sau companii naţionale, 89 aveau funcţii de conducere în administraţia publică, iar 275 sunt funcţionari publici. În primele şase luni ale acestui an a crescut şi numărul infracţiunilor de abuz în serviciu, de la 23 în anul 2005 la 74 anul acesta. O creştere alarmantă o reprezintă creşterea numărului infracţiunilor contra intereselor financiare ale Comunităţii Europene, de la 21 anul trecut la 84 în 2006.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite