Creditarea continuă să se tempereze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creditarea a continuat să se tempereze în luna iunie, când împrumutul neguvernamental a înregistrat o creştere anuală de 11,2%, până la 198,05 miliarde de lei (47,08 miliarde de euro), potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

 La jumătatea anului trecut, avansul creditării atingea un vârf de 63,4%, iar, în luna mai a acestui an, ritmul de creştere era de 15,9%. Faţă de luna precedentă, soldul împrumuturilor a scăzut în iunie cu 0,5%.

Temperarea s-a resimţit atât la nivelul creditelor în lei, cât şi în valută. Astfel, soldul împrumuturilor în lei a înregistrat un avans cu 1,1% comparativ cu nivelu de la jumătatea lui 2008 şi o scădere de 1,2% faţă de luna precedentă, până la 80,92 miliarde de lei (19,23 miliarde de euro).

Creditele în lei acordate populaţiei totalizau la jumătatea anului 39,6 miliarde de lei (9,41 miliarde de euro), în scădere cu 1,1% faţă de mai, dar în urcare cu 4,1% faţă de iunie 2008. Împrumuturile în valută acordate gospodăriilor, soldul acestora era de 59,98 miliarde de lei (14,26 miliarde de euro), cu 0,2% mai mare decât la finele lunii mai, şi cu 22,7% peste suma de la sfârşitul perioadei similare din 2008.

Şi soldul creditelor pentru companii a scăzut, cu 1,4% pe segmentul lei, la 41,32 miliarde de lei (9,82 miliarde de euro), şi cu 0,2% în valută, la echivalentul a 57,15 miliarde de lei (13,58 miliarde de euro). În rate anuale, creditele acordate de bănci persoanelor juridice au scăzut cu 1,6% pe componenta de lei, dar au crescut cu 16% pe cea în valută.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite