Credit doar cu comisionul

Când băncile se bat care mai de care să dea credite, nu pare a fi o tragedie dacă se ridică una singură împotriva curentului. Din păcate pentru cei care nu şi-au schimbat televizorul

Când băncile se bat care mai de care să dea credite, nu pare a fi o tragedie dacă se ridică una singură împotriva curentului. Din păcate pentru cei care nu şi-au schimbat televizorul Cromatic, contra creditării se pronunţă taman cine contează: Banca Naţională. De 15 ani, colaborarea dintre Finanţe şi Bancă merge ca şi ceasul: când cântă cucul la BNR, ministrul se trezeşte cu o nouă lege în braţe. Unii dau vina pe Isărescu pentru austeritatea impusă românilor, alţii laudă prudenţa sa, care a ferit economia de crize. Dacă politicile macroeconomice îi lasă reci pe români, microundele îi înfierbântă. Vizita la hipermarket a fost, o vreme, ca o plimbare prin parc: în Herăstrău lăsai buletinul garanţie şi luai o hidrobicicletă. Din angro, cu buletinul iei un aragaz. Înăsprirea condiţiilor de creditare ar putea transforma, din nou, magazinele în muzee, în care intri, priveşti şi pleci, înjurând preţurile. Ce-o doare grija pe Bancă de firmele creditoare, îşi spune lumea? Marile reţele de electrocasnice sau dealerii auto s-au împrumutat pe afară, au găsit surse de finanţare, e riscul lor când dau credite în loc să stea cu marfa pe stoc. Pesimiştii văd în pachetul anticreditare şomaj şi temperarea creşterii economice, odată ce aragazuri, frigidere şi mobilă produse în ţară vor rămâne fără clienţi.
De cealaltă parte, autorităţile spun că sistemul poate ieşi în decor, dacă nu se apasă frâna. Un accident în lanţ ar afecta băncile, economiile populaţiei şi cine mai ştie ce indicatori "macro". Principala temere este însă deficitul balanţei comerciale. Consumul înseamnă importuri mari, iar diferenţa dintre importuri şi exporturi a ajuns la un nivel îngrijorător. O ţară poate consuma mai mult decât produce doar dacă ia credit. Iar preţul creditului creşte când "deficitul" pe care îl ai de acoperit e mai mare. Până la urmă, toţi vom plăti dobânzi mai mari la creditele pe care le ia România.
Aşa o fi, dar dacă se recunoaşte că problema nu e creditarea în sine, ci diferenţa dintre exporturi şi importuri, atunci măsurile propuse nemulţumesc mult şi rezolvă puţin. Ideal ar fi fost să crească exportul prin măsuri fiscale sau politici economice sănătoase. Nici investiţiile în infrastructură nu sunt de neglijat. O autostradă, dacă se construia, aducea turişti, deci "exporta" servicii. Fondurile private de pensii şi proiectele imobiliare, gen ANL, "deturnează" banii din consum spre investiţii. Astfel de proiecte erau necesare, dar greu de realizat pe termen scurt. Între timp, poate nu ar fi stricat descurajarea importurilor de lux. Un Hummer creşte deficitul cât o mie de aragazuri, iar proprietarul îşi ia creditul cu goldencardul, nu cu buletinul. Statul ar trebui să se uite şi în oglindă când acuză creşterea deficitului. Comenzile publice s-au dedulcit doar la marfă "made in CE". Primăriile nu vor decât pubele nemţeşti, pe şosele se pun garduri de plastic suedez, iar asfaltul se aduce din Vest, deşi producem ciment în ţară. Aşa că, până la creditul cu buletinul, să se ocupe guvernul de comanda cu comisionul!