Craiova: Una dintre noile minuni ale lumii, la 150 km de Cetatea Banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Una dintre noile minuni ale lumii, la 150 km de Cetatea Banilor
Craiova: Una dintre noile minuni ale lumii, la 150 km de Cetatea Banilor

Bulgarii au venit să promoveze în Oltenia celebrele roci cu chip de animale. Deşi este în alt stat, Oraşul Alb de la Belogradchik se află mai aproape de craioveni decât Băile Herculane.

Puţini ştiu că la nici 150 km de Craiova a fost turnat filmul Copiii Căpitanului Grant, iar celebrul actor Christopher Lambert a jucat într-un film din evul mediu turnat la cunoscutele roci de la Belogradchik, dincolo de malul Dunării, în Bulgaria.
Informaţia am aflat-o ieri, la standul Bulgariei de la salonul de turism de la Teatrul Naţional. Reprezentanţii Camerei de Comerţ de la Vidin ne-au declarat că au poposit pe meleaguri oltene tocmai pentru a promova această zonă. „Ne-am dat seama că, deşi oraşul dvs. (Craiova - n.r.) este atât de aproape de Belogradchik nimeni nu ştie mai nimic despre faimoasele roci de la noi“, ne-a spus secretarul general al Camerei de Comerţ din Vidin, Krasimir Kirilov.

Belogradchik, propusă pentru new7wonders

Oraşul este situat la 52 km sud-vest de Vidin şi la 520 m deasupra nivelului mării. Rocile Belogradchik se întind pe  90 km lungime şi 3 km lăţime şi conferă un anumit farmec oraşului. La sud se află fortăreaţa Belogradchik, iar în apropiere se găsesc 30 de peşteri, dintre care cea mai mare este Măgura.

„Rocile au o vechime de câteva milioane de ani şi au fost nominalizate pentru celebrul clasament al new7wonders, cele 7 noi minuni ale lumii. Majoritatea seamănă cu oameni sau animale, castele, ciuperci, obeliscuri sau bărci şi au o înălţime de 200 m“, ne-a mai informat Kirilov.

Împreună cu Fortăreaţa Belogradchik (foto) şi Peştera Magura, rocile constituie cele mai faimoase obiective turistice naturale din Bulgaria. Săptămâna aceasta, la faimoasele roci ce înconjoară  Belogradchik, care înseamnă oraş mic şi alb, este aşteptată o echipă canadiană să turneze un alt film, ne-au mai spus bulgarii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite