Craiova: Se iau măsuri împotriva gripei porcine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul de Interne şi Ministerul Sănătăţii au convocat ieri după-amiază într-o videoconferinţă toţi liderii deconcentratelor din ţară pentru o strategie de mobilizare pentru a preîntâmpina o potenţială epidemie de gripă de origine porcină.

 Prevenirea apariţiei unui astfel de focar şi dotarea unităţilor medicale şi a instituţiilor publice implicate cu aparatura necesară sunt de ieri priorităţi naţionale. „Nu putem admite să nu fim pregătiţi corespunzător, cum nu putem admite să fie făcută vreo greşeală când vine vorba de sănătatea unei întregi populaţii, aşa că vă rog să fiţi nemiloşi”, a fost mesajul transmis de ministrul de Interne Dan Nica.
Virusul, considerat extrem de periculos, se transmite la fel ca gripa obişnuită, având aceeaşi simptomatologie, dar mai accentuată. Acesta se pare că s-a transmis de la porc la om în urma unei mutaţii. Prezent la conferinţa naţională, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a menţionat că virusul nu poate fi transmis prin consumul de carne de porc preparată termic, ci doar de la om la om. 
Printre măsurile care vor fi luate la nivel naţional au fost anunţate ieri: monitorizarea cazurilor de gripă înregistrate la medicii de familie şi la unităţile medicale, dar şi verificarea strictă a graniţelor, mai ales a persoanelor care vin din zonele endemice. Autorităţile avertizează ca, în această perioadă, persoanele cu simptome persistente de gripă să se prezinte la medic şi să nu folosească automedicaţia pentru tratament.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite