Craiova: A ascuns drogurile în şampon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un student a fost prins de poliţişti când încerca să vândă 80 de grame de haşiş.

Mircea Alexandru Rada, de 23 de ani, din Craiova, a fost prins în flagrant de ofiţerii BCCO Craiova când încerca să comercializeze 80 de grame de rezină de canabis (haşiş), ce fuseseră ascunse într-o sticlă de şampon.

Poliţiştii au stabilit că drogurile depistate provin din Spania şi fuseseră trimise în ţară într-un colet, prin intermediul unei firme de transport  de către un român. În urma percheziţiei domiciliare,  ofiţerii BCCO Craiova au mai găsit acasă la student un pistol cu aer comprimat, marca Gamo, de calibru 4,5 mm, deţinut ilegal.

Poliţiştii au stabilit faptul că tânărul face parte dintr-un grup infracţional organizat ce se ocupă cu traficul de droguri pe ruta Spania – Craiova. Mircea Alexandru Rada este cercetat în stare de libertate, instanţa Tribunalului Dolj dispunând doar măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pe o perioadă de 30 de zile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite