Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Ucigaşul cu Ferrari, patru ani după gratii

24 noiembrie 2011, 21:56 |  Autor: Daniel Dancea | 

Cuvinte cheie: craiova, Ferrari, accident, judecata, Adrian Cocoană, crima,

Adrian Cocoană, la ieşirea din sala de judeată

Foto: adevărul

Adrian Cocoană, la ieşirea din sala de judeată

 

Curtea de Apel Craiova l-a condamnat ieri, prin sentinţă definitivă, la patru ani de închisoare cu executare pe Adrian Cocoană, medicul acuzat de ucidere din culpă după ce a intrat cu Ferrariul pe trotuar şi a ucis un tânăr nevinovat.

În primă instanţă, Judecătoria Craiova a dispus o condamnare de patru ani cu executare şi plata unor daune morale de trei milioane de lei. În apelul de la Tribunalul Dolj, condamnarea a fost menţinută, dar a fost diminuat cuantumul despăgubirilor, de la trei la două milioane de lei.

La recursul de la Curtea de Apel Craiova, Cocoană a cerut casarea sentinţelor şi rejudecarea cazului. Magistraţii au respins însă cererea şi au menţinut deciziile de condamnare. „Cu mult efort, după mulţi ani de muncă şi arestarea unui judecător pe care Cocoană l-a cumpărat, s-a obţinut condamnarea. Este o premieră pentru că până acum în astfel de cazuri se dădeau pedepse cu suspendare. Este un vot de blam cu avertisment pentru derbedei", a spus avocatul Florin Kovacs, care a reprezentat-o în instanţă pe Aurelia Grămescu, mama victimei lui Cocoană.

Aurelia Grămescu susţine că decizia este de bun-simţ, dar şi-ar fi dorit o condamnare mai mare. Accidentul provocat de Cocoană a avut loc în august 2008. Acesta a fost arestat pentru câteva luni, iar după emiterea ultimei sentinţe, Cocoană are 24 de ore să se predea la poliţie pentru executarea mandatului de arestare. „O să se prezinte de bunăvoie. Are termen până mâine (n.r. - azi), la ora 12.00", a spus avocatul lui Cocoană, Marin Bîlc.  

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

    Adevarul on Facebook

    Basarabia!

    Ion M. Ionita

    Ciocnirile de interese strategice care au rupt Moldova în două în 1812 nu au dispărut între timp.

    Minte-mă, dar fură-mă!

    Florin Iaru

    Dacă n-am avea cap numai să ne plouă-n gât, poate ar trebui să ne încredem numai în acela care promite cel mai puţin!

    Ca Vîntu şi ca gându’

    Grigore Cartianu

    În hărmălaia noastră politică, asezonată cu spaime economico-financiare, a trecut aproape neobservată o ştire venită dinspre gurile Dunării.

    Secretul cuplului de tip „EBa-Syda“

    Ramona Ursu

    E simplu. Pleacă de la o ştire care nu ne interesează.

    Mang, mangă, mangleală

    Sabin Orcan

    Ministrul «copy-paste» se ţine cu dinţii de scaunul ocupat odinioară de un intelectual de talia lui Spiru Haret.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole