Craiova: Zeci de elevi au defilat pe Unirii la Parada Liceelor
0Înarmaţi cu pancarte, fluiere şi lozinci de susţinere a şcolii în care învaţă, elevii au pornit în pas de marş din faţa Restaurantului Minerva până în Piaţa Mihai Viteazul. La paradă au participat colegiile Elena Cuza, Gheorghe Chiţu, Ion Mincu şi liceele Petrache Trişcu şi Henri Coandă.
Majoretele şi sportivii de la Trişcu au făcut demonstraţii în inima oraşului, elevii de la Coandă au ridicat spre cer un porumbel împăiat, iar mascota de la Cuza, “mârtanul” săltăreţ interpretat de Andrei Bivolan, unul dintre participanţii la “Dansez pentru tine”, s-a lansat în acrobaţii. “Calităţile pisicii, ca agilitatea, isteţimea, sunt şi calităţile liceului nostru”, explică Andrei, strigând cu putere sloganul “Cuza e şi va rămâne acel colegiu de renume”. Elevii de la Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trişcu” se declară sportivi cu poftă de carte. “Performanţa se face cu cap” confirmă Adrian Nicola, medaliat la Campionatele balcanice la judo.
“Parada Liceelor” este parte a concursului organizat de Direcţia pentru Tineret Dolj, “Competiţia Tinereţii”, care va continua mâine cu proba “Descoperă Craiova”.