Craiova: Ungureni, satul rupt de civilizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

200 de familii din localitate trăiesc fără poliţist, medic şi profesori. La doar 10 kilometri de Craiova, satul Ungureni din comuna Gherceşti pare desprins dintr-un alt peisaj. Cei mai mulţi dintre localnici supravieţuiesc doar cu un leu pe zi.

„Nu-mi calcă pragul nici picior de om, muică! Dacă mă ia leşinul, mă găsesc vecinii moartă. La noi Salvarea nu vine, iar de medic nici vorbă. Suntem uitaţi de Dumnezeu”, îşi începe povestea Elena Matei. Este una dintre veteranele satului. Are 75 de ani şi trei copii. Plecaţi şi ei la oraş. Au părăsit satul imediat ce au terminat şcoala. Bătrâna a rămas doar cu o pisică să-şi împartă căsuţa şi necazurile. În jurul ei numai singurătate şi sărăcie.

„Pămânutul s-a uscat, de sărăcie”

Trei felii de mămăligă stau de patru zile în colţul camerei. Banii din pensie s-au terminat. Până la următoarea bătrâna mai are de aşteptat vreo două săptămâni. „Eu ronţăi mămăligă, că mai am un dinte. Şi ăsta abia se mai ţine. "Sunt paralizată pe partea dreaptă, mă doare inima şi văd în ceaţă”, povesteşte femeia. În urmă cu două săptămâni s-a prăbuşit la podea. I s-a făcut rău şi a rămas inconştientă pe holul casei timp de o jumătate de oră. 

Aflaţi amănunte despre viaţa sătenilor din Ungureni din Adevărul de Seară de marţi, din Craiova.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite