Craiova: Suporterii, şocaţi de prestaţia României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eşecul României în faţa Austriei (1-2) a fost greu digerat de fanii naţionalei din Craiova. În afara ratării calificării, microbiştii au realizat că reprezentativa ţării noastre se poate lupta doar cu Insulele Feroe pentru a evita ultimul loc din grupă.

Suporterii din Bănie ai echipei naţionale nu au mai împânzit barurile ca în alţi ani pentru a vedea un meci al României. Totuşi, pâlcuri răzleţe de fani au putut fi observate în barurile din oraş. „Nu mă aşteptam să jucăm aşa prost. Piţurcă e un zero barat. El şi jucătorii sunt principalii vinovaţi pentru aceste eşecuri“, a declarat Mircea Popa, 21 de ani. În asentimentul său s-au aflat şi ceilalţi fani, care au cerut insistent demisia lui Piţurcă. „Ne-am făcut de râs. Piţurcă şi jucătorii bătrâni nu mai au ce căuta la naţională. Aşteptăm un alt antrenor, care să întinerească echipa“, a completat Virgil Enache, 18 ani.

La cum jucăm acum nu batem nici pe Insulele Feroe

Pe străzi, atmosfera era calmă. În cartierele Craiovei, suporterii îşi înecau amarul în bere. „Ce îi învaţă Piţurcă pe jucători, cum să mute sticlele de whisky? La fotbal mai trebuie şi ştiinţă, nu doar noroc ca la ruletă“, a spus Răzvan Rotaru, 24 de ani. „Lobonţ nu mai are ce căuta la naţională, nu a ieşit pe nicio centrare. Să-i ia pe Tătăruşanu sau pe Bornescu“, a adăugat acesta. „Nicoliţă nu poate da nici măcar o centrare bună! Dacă mă reapuc de fotbal, după şase luni joc mai bine ca el. La cum jucăm acum nu batem nici pe Insulele Feroe. Şi aşa am luat mai multe goluri ca pescarii şi bucătarii aia“, a adăugat Daniel Bacliu, 26 de ani. „În afară de Tănase, restul au fost pământ“, a spus şi Valentin Ion, 19 ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite