Craiova: Paul Nicolae, profesorul care a învins Asesoftul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul a condus pentru prima dată Craiova în prima ligă masculină de baschet. Cel mai răsunător succes a fost cu Asesoft Ploieşti, campioana en-titre.

Paul Nicolae a cunoscut în acest an competiţional cele mai importante rezultate ca antrenor. Povestea lui a început însă în urmă cu 30 de ani. „Prima dată am practicat fotbalul. De fapt, toţi băieţii eram cu fotbalul în acea perioadă. În 1979 antrenorul Nicolae Popescu m-a selectat pentru secţia de baschet şi de atunci joc aproape zilnic“, îşi aminteşte Nicolae.

Mulţumit de ceea ce a realizat, Paul Nicolae ne-a împărtăşit cu modestie din sentimentele trăite la partidele importante ale sezonului. „Funcţia de antrenor principal a reprezentat marea provocare pentru mine. Nu mă aşteptam să fiu numit ca principal. Am fost un tehnician debutant în Divizia A, dar am încercat să fac tot timpul progrese. De multe ori sunt vulcanic şi poate nu e bine pentru sănătate, însă pun suflet în tot ceea ce fac“, a spus Nicolae.

În Adevărul de Seară Craiova puteţi afla strategia pe care Paul Nicolae a folosit-o pentru a depăşi liderul Asesoft Ploieşti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite