Craiova: Parcul tehnologic S200 va fi amenajat cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dolj şi Universitatea din Craiova vor colabora pe viitor pentru dezvoltarea unui parc IT în clădirea S200.

Proiectul prin care clădirea S200, aparţinând Universităţii din Craiova, va deveni parc tehnologic şi IT, ar putea beneficia pe viitor de finanţare europeană, prin intermediul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Ion Prioteasa, autorităţile centrale au solicitat administraţiei judeţene punerea la dispoziţie a unei clădiri cu o suprafaţă cuprinsă între 6.000 şi 10.000 de metri pentru amenajarea unui parc de soft. „Am avut o întâlnire cu ministrul IMM-urilor Constabtin Niţă care ne-a trimis ulterior şi o solicitare scrisă să le punem la dispoziţie o clădire de până la 10.000 metri pătraţi pentru un parc IT. Am discutat cu domnul rector Vladimirescu şi sunt mai multe variante de clădire, dar cel mai probabil va fi S200. Oricum, clădirea este în renovare şi avea nevoie de bani pentru amenajări interioare şi dotare“, a spus Prioteasa.

Se aşteaptă răspuns până vineri


Potrivit adresei trimise de ministrul Niţă Consiliului Judeţean, autorităţile trebuie să răspundă pozitiv propunerii până vineri. Pe lângă Craiova, vor beneficia de iniţiativă alte 9 oraşe din cele 8 regiuni de dezvoltare ale ţării. De proiect vor beneficia studenţii de la Universitate, care vor avea acces la aparate de ultimă generaţie. Renovarea şi consolidarea clădirii S200 a început în 2007 după ce Ministerul Educaţiei a alocat sume importante în acest sens Universităţii din Craiova. Societatea Argecom, antreprenorul care execută lucrările exterioare la S200, ar trebui să finalizeze construcţia în 2012.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite