Craiova: Ilie Balaci îl critică pe Piţurcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul mare fotbalist al Universităţii Craiova este de părere că Victor Piţurcă a alcătuit greşit echipa. Balaci mai spune că s-a săturat de criteriile pe care se fac convocările la echipa naţională.

Ilie Balaci a criticat aseară modul cum Victor Piţurcă a alcătuit echipa. Fostul internaţional crede că Florin Costea s-ar fi exprimat mai bine în banda stângă, unde joacă la echipa de club, în timp ce Mutu ar fi putut evolua în spatele vârfurilor. 

"Sârbii au fost clar peste noi. De ce ne-au învins? Pentru că au mult mai mulţi titulari la echipele mari din Europa, or inoi îl avem doar pe Mutu. Cei care pierd sau câştigă sunt întotdeauna jucătorii, antrenorul are 10 la sută de vină. Însă, la acest meci, Victor Piţurcă are o vină mai mare. Florin Costea poate juca senzaţional, cum a făcut-o etapa trecută, dar dă-i şansa să se exprime pe partea stângă, acolo unde ştie el. Mai bine ar fi fost cu Costea în stânga, cu Mutu în spatele lui Marica, iar partea dreaptă se găsea cine să o acopere“, a afirmat Balaci. „Îmi pare rău, dar m-am cam săturat să văd ce fotbalişti joacă la naţională, iar Lazăr şi Prepeliţă, de exemplu, rămân pe dinafară“, a adăugat Balaci.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite