Craiova: Florin Costea, în război cu toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Remiza de aseară, 1-1 cu Gloria Buzău, a scos la iveală tensiunile existente la Universitatea Craiova, în rândul jucătorilor.

Dacă până acum aceştia declarau că sunt o familie şi că sunt uniţi în faţa problemelor cu care se confruntă clubul (vezi cazul licenţa), aseară au arătat contrariul. Puţiinii spectatori prezenţi pe arena „Ion Oblemeco“ au putut observa nervozitatea excesivă din teren şi reproşurile pe care şi le făceau alb-albaştrii când nu le ieşea jocul sau când cineva dintre ei greşea.

Costea, cel mai nervos

Golgheterul echipei, Florin Costea, a părut cel mai nervos de pe teren. Şi-a certat colegii pentru fiecare minge care nu ajungea la el, iar la final a intrat în conflict şi cu suporterii. Costea, care azi a împlinit 24 de ani, a reuşit aseară al 14-lea său gol în acest sezon, dar numeroasele sale ratări i-au exasperat pe fani. Atacantul oltean a avut nevoie de opt situaţii clare de gol, unele cu toată poarta în faţă, pentru a marca o dată, spre nemulţumirea spectatorilor, care l-au taxat la final. Publicul a avut momente când a dezaprobat jocul echipei, dar, în general, Stoica şi compania au fost încurajaţi, ultraşii scandând  pro Universitatea pe toată durata partidei.   

Doar Bornescu a salutat galeria

Un singur alb-albastru a făcut aseară notă discordantă de restul echipei, Mircea Bornescu. Portarul Ştiinţei a părut cel mai determinat jucător de pe teren, fiind singurul care a încercat să-şi monteze colegii. La final, când craiovenii s-au îndreptat spre vestiare, Bornescu a fost singurul care a rămas să salute suporterii. Gest pe care „Jose“ îl face de fiecare dată, el fiind printre puţinii care dă turul stadionului la finalul meciurilor, pentru a saluta toţi spectatorii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite