Craiova: Daniela Ionescu, o actriţă de teatru după un scenariu de film

Ani buni le-a spus poveşti copiilor Craiovei, în faţa camerelor de filmat, a fost pe rând Albă ca zapadă, Cenuşăreasa, chiar ursul păcălit de vulpe şi n-a încetat o clipă să viseze că va veni ziua în care va spune basme de pe-o scenă, cea de teatru.

Cine a spus că suntem proiecţia dorinţelor noastre, nu o cunoscuse încă pe Daniela Ionescu, astăzi actriţă a Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Daniela poate fi definiţia visului devenit realitate. Şi-a dorit cândva, cu mulţi ani în urmă, să îmbrace haina actorului de teatru, iar un eşec avea să-i redeseneze portretul unicei profesii căreia i-ar fi făcut loc vreodată în viaţa ei. A fost îndeajuns, în anii de liceu, ca un unchi care lucra în Ministerul Culturii, în Comisia pentru vizionările de spectacole, să îi spună că are talent şi n-a mai avut de atunci decât o singură dorinţă: să fie actriţă. A urmat o experienţă ciudată, aşa cum descrie ea admiterea la teatru în Bucureşti. A picat şi a renunţat cu inima plângând.

S-a angajat mecanic la Electro

Aflase în zilele examenului că unii dintre candidaţi, actori deja prin ţară, dădeau pentru a zecea oară. S-a lăsat copleşită de experienţele lor, apoi de neîncrederea în actorie manifestată de cei din jur şi a pus lacătul pe cărţile de teatru. A început să înveţe pentru Facultatea de Ştiinţe Economice, n-a fost să fie nici aici. N-a mai stat pe gânduri şi s-a angajat mecanic, la Electroputere. „Am vopsit doar nişte porţi, nimic mai mult, pentru că am făcut repede un curs de dactilografie şi am devenit secretară. Eram exact ceea ce vroiau ceilalţi, un om aşezat, cu o meserie normală“, mărturiseşte actriţa.

Agent de publicitate şi elevă la jurnalistică

Iubea, iar asta făcea parte din scenariul care avea să se scrie după bunul ei plac. Liviu îi devenea soţ, iar împreună schimbă Electro şi IMMR-ul, pentru reîntâlnirea celor dintâi pasiuni. Intră în publicitate, redescoperă frumuseţea comunicării cu oamenii, iar în cale îi iese Nataşa Raab, actriţa Naţionalului craiovean, cea care o va lua de mână şi o va urca pentru prima dată de scena marelui teatru. „Am plâns într-una. A fost magic“, îşi aminteşte Daniela. Timpul a continuat să curgă, Daniela l-a completat cu alte două şcoli, cea de jurnalistică şi Şcoala Populară de Artă. În 2000 se produce prima minune. Ajunge pe scena Liricului Elena Teodorini unde debutează ca iepuraş în „Muşchetarii măgăriei sale“. Trei ani mai târziu, începea să spună Povestea serii, la 3TV.

Capăt de drum, vis împlinit

Îşi reîncearcă norocul, iar în 2005, o voce la capătul firului, cea a regizorului Alexandru Boureanu, confirma. Daniela Ionescu devenea studentă la teatru. „N-am zis nimic. I-am zis că am aşteptat atât de mult încât nu mai am puterea să reacţionez“, poveşteşte acum actriţa Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, unde joacă în „Casting!“, spectacol pus în scenă cu cei şapte proaspeţi absolvenţi de la Craiova. Acum, vrea doar să joace, mult, să-i tremure genunchii în faţa celor ce se pleacă în faţa fenomenului numit teatru.


Născută: 29 septembrie 1967, Craiova

Educaţie: Facultatea de Litere - Departamentul de Artă Teatrală, Specializarea Arta Actorului, Craiova

Experienţă: Actriţă, realizator TV

Familie: Căsătorită, are doi copii


Ce-i place
Daniela iubeşte copiii, câinii şi oamenii (uneori), adoră  zilele însorite de primăvară şi cele blânde de toamnă, mersul la teatru, opera, îndeosebi Carmen de Bizet, şi poezia.

Ce nu-i place
Detestă ipocrizia, în egală măsură cu minciuna, oriunde şi sub orice formă apare ea. O dezamăgeşte superficialitatea care goleşte de conţinut multe dintre acţiunile oamenilor.

Ce simţi când cineva te recomandă, formulând „actriţa Daniela Ionescu“?
Firesc. Mi se pare firesc. S-a întâmplat în cele din urmă. Sunt sigură însă că nu aş mai lăsa să treacă 15 ani între primul eşec şi al doilea, aş avea mai multă încredere în mine.

Te gândeşti uneori că poate ai intrat târziu în teatru?
Da, aş fi putut juca mult mai mult, aş fi putut face mult mai multe roluri. Până la urmă nu mă mai lasă viaţa să fiu pe scenă pe cât aş fi dorit.

Te simţi împlinită?
Simt că sunt foarte norocoasă, am o familie frumoasă, iar ca bonus, fac şi ce-mi place. Cred că împlinirea, în cazul meu, se construieşte şi prin prisma copiilor, a bucuriei lor pentru lucruri şi fapte care vorbesc despre reuşite.