Craiova: Corneliu Stroe: Calificarea s-a pierdut cu Lituania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Craiovei Maxima s-a arătat dezamăgit de evoluţia de aseară a echipei naţionale şi spune că se impune o reformare a primei reprezentative. Stroe consideră că eşecul cu Lituania a fost cel care a decis soarta calificării.

Corneliu Andrei Stroe, omul cu care Universitatea Craiova a obţinut cele mai mari performanţe, s-a declarat surprins de jocul de aseară al naţionalei lui Piţurcă. „Meciul cu Austria nu mai conta decât ca rezultat, calificarea se pierduse după jocul cu Serbia. Am asistat însă la o evoluţie dezamăgitoare a echipei naţionale, ţinând cont de valoarea scăzută a adversarului. Un joc de o slabă factură tehnică, aproape de diletantism. Este supărător pentru naţională că nu a reuşit să învingă o echipă încropită din pripă. Asta e posibilitatea fotbalului românesc la ora actuală!“, a afirmat Stroe. „Soarta calificării se poate spune că s-a decis chiar după primul meci, cel cu Lituania. Restul a fost doar impresie. Din păcate, nu una bună“, a adăugat acesta. 

Trebuie reformată echipa

Corneliu Andrei Stroe a vorbit şi despre viitorul echipei naţionale. „Nu pot să-i aduc prea multe acuze lui Piţurcă, pentru că a luat cam tot ce e mai bun la ora asta. Echipele făcute de noi, cei din tribune, nu au pierdut niciodată, e adevărat, dar nici nu au jucat. Înlocuirea seleţionerului nu s-ar putea face decât pentru a reforma echipa, pentru a aduce alţi jucători, cum este acest puşti Tănase de la Piteşti. Dar pe cine să aducem? Marea problemă este că nu prea mai creşte nimeni. Şi eu, dacă aş fi selecţioner, şi nu aş avea materie primă, nu aş putea să fac echipă“, a încheiat Stroe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite