Crăciunul din cărţi şi filme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai frumoase poveşti din literatură şi cinematografie. Cărţi de citit în tihnă, în preajma copiilor, amuzante sau pline de aventură, volume impresionante, ilustrate, thrillere sau opere fantastice - toate cu un subiect comun: Crăciunul.

În Ajun, vă oferim o selecţie a celor mai interesante cărţi pentru copii sau cititori maturi şi vă recomandăm să închiriaţi pe DVD câteva dintre filmele-emblemă ale acestei perioade.

Mari autori la Humanitas

Editura Humanitas propune mai multe titluri. Nu toate volumele sunt noi, însă ele au fost prezentate în raft la Târgul de carte Gaudeamus şi se mai găsesc şi în librării, mai ales în această perioadă. Cele patru cărţi oferă patru lentile prin care povestea naşterii lui Iisus se vede diferit.

Steaua. O poveste de Crăciun
de Sergio Bambaren

O catârcă a purtat-o pe Maria spre Bethleem, iar povestea se organizează în jurul acestui animal nefericit, blestemat să nu se poată reproduce.

Sacrificiul catârcei salvează marea călătorie a Mariei, cea pe care o poartă pe umeri. O parabolă cu un deznodământ care explică ideea de sacralitate.

Povestiri despre Bunul Dumnezeu
de Rainer Maria Rilke

Scriitorul austriac dedică fiecare istorisire a sa mai multor destinatari – unei vecine, unui profesor, unui nor.

Este, de fapt, o mare poezie în proză, în care copiii se joacă de-a v-aţi ascunselea cu Dumnezeu şi îl găsesc pe acesta printre pagini. “Ceea ce simţim noi ca primăvară, pentru Dumnezeu e o fărâmă de zâmbet fugar care alunecă pe suprafaţa pământului”, scrie Rilke.

În numele mamei
de Erri De Luca

Volumul reconstruieşte episodul naşterii Mântuitorului, schimbând unghiul din care priveşte povestea. “În numele mamei începe viaţa“ – aşa îşi argumentează autorul demersul literar, punând-o în centrul acţiunii pe Maria, o femeie obişnuită care află că îl va naşte pe Fiul Lui Dumnezeu şi porneşte în aventura vieţii ei pentru a-l aduce pe lume pe Iisus, în ieslea din Nazaret. Volumul celebrează maternitatea şi spiritul de sacrificiu al femeii.

Viaţa Domnului nostru
de Charles Dickens

Autorul englez a scris cartea în 1849 cu gândul la cei mai importanţi cititori: propriii lui copii. Declaraţie de credinţă, volumul este o trambulină pentru convingerile lui Charles Dickens, care îşi arată fără echivoc respectul pentru religia creştină. Scriitorul îşi foloseşte talentul de povestitor pentru a pune povestea din Evanghelie într-o nouă lumină.

Rao propune un Crăciun inedit

Editura Rao are în colecţiile pentru copii multe volume care le stimulează imaginaţia şi îi pregătesc pentru întâlnirea cu Moş Crăciun. Nu au fost uitaţi nici cititorii care preferă aventura în locul liniştii şi odihnei.
 
Scrisori de la Moş Crăciun
de J. R. R. Tolkien

Creatorul lumilor fantastice din “Stăpânul Inelelor” are o viziune proprie a universului lui Moş Crăciun, instalat în funcţia de “preşedinte al Sărbătorilor”, tocmai la Polul Nord.

Liderul bucuriei are o viaţă nu tocmai simplă: toţi renii i-au fugit, împrăştiindu-se care încotro, Ursul-Polar, căţărat pe vârful Polului l-a rupt la mijloc, iar Polul a căzut pe acoperiş, distrugând casa Moşului, Luna s-a sfărâmat în patru, războaiele cu goblinii sunt în toi. Dar Moşul îşi va arăta imediat abilităţile sale de mediator.

Complotul Moş Crăciunilor
de Ute Krause

Oamenii au început să creadă ziarele! Iar când cotidienele au anunţat că Moş Crăciun nu există, aproape toată lumea s-a resemnat. A mai rămas un singur băieţel, foarte suspicios, care a refuzat să accepte această fatalitate – Rupert, care s-a hotărât să caute măcar un Moş şi să-l roage să reinstaureze ideea de Crăciun.
 
Un altfel de Crăciun
de John Grisham

Maestrul suspansului şi acum al umorului, John Grisham, a inventat două personaje care detestă Crăciunul: pe posacul Luther Krank şi soţia sa, Nora. Sătui de obligaţii, reclame, cumpărături şi cadouri, cei doi aleg să îşi investească altfel banii de Sărbători: plecând într-o croazieră în Caraibe. Dar pot scăpa de vecinii maniaci, care nu înţeleg pornirile antisărbătoare ale celor doi?

Crăciunul lui Poirot
de Agatha Christie

Detectivul Hercule Poirot nu are răgaz nici măcar în această perioadă. “Cadoul” pe care-l primeşte sub brad este o… crimă. Nesuferitul milionar Simeon Lee a pus la cale o reuniune-surpriză în familie, de Crăciun, după o pauză îndelungată, în care nu şi-a mai revăzut rudele. Dar nici nu apucă să le explice motivul întâlnirii, că e găsit într-o baltă de sânge, în spatele unei uşi încuiate. Şi nici nu pare că s-ar fi sinucis.

Sărbători în hohote de râs, la Corint

Editura Corint ţinteşte cititorii cu vârste foarte mici, oferind cărţi bogat ilustrate şi pline de jocuri.

Casa lui Moş Crăciun
Carte-joc 3D

Crăciunul începe mai întâi printre gheţarii de la Polul Nord, iar copiii pot descoperi locul în care se fac primele pregătiri, unde un bătrânel bonom jonglează cu dorinţele tuturor şi le transformă în realitate.

Cititorii sunt invitaţi în mansarda Moşului, unde pot să citească alături de el scrisorile altor copii, au şansa să facă un tur de onoare prin atelierul de jucării al elfilor sau se pot împrieteni cu doi reni. Cartea are cinci personaje de decupat, printre care şi Moş Crăciun.

24 de poveşti amuzante
Crăciun cu zâmbetul pe buze

Cartea cuprinde douăzeci şi patru de poveşti extrem de amuzante, pe care părinţii le pot citi copiilor, în aşteptarea lui Moş Crăciun.

Cărţi de pus sub pomul de iarnă

image

Editurile sugerează şi câteva daruri pe care părinţii le pot face copiilor – volume esenţiale sau cărţi de poveşti. Editura Corint a “tradus” pe înţelesul celor mici “Divina Comedie” de Dante Aligheri şi “Furtuna” de William Shakespeare, cărţi complicate, pe care altfel le-ar fi greu să le înţeleagă.

image

Poetul-dramaturg Roberto Mussapi a simplificat fiecare operă, reducând-o la cinci scene, ilustrate de graficianul Giorgio Bacchin.

Fiecare volum începe cu prezentarea locului şi a epocii în care a trăit şi a creat autorul: Florenţa lui Dante Alighieri şi Londra lui William Shakespeare.

Editura Polirom recomandă “Cele mai frumoase basme bengaleze”, “Cele mai frumoase basme ruseşti” şi “Poveştile Fraţilor Grimm”.

image

Primul volum îi transportă pe copii în lumi în care tigrii vorbesc, elefanţii poartă în spinare regi şi prinţese împodobite în sariuri, tradiţionalele veşminte indiene.

image

“Cele mai frumoase basme ruseşti” reprezintă o sută de istorii populare, printre care se numără “Cocoşelul de aur”, “Cămaşa fermecată”, “Sfetnicul prinţului” ş.a.

Alături de “Poveştile Fraţilor Grimm” se găseşte un CD cu “Frumoasa din pădurea adormită”, “Hansel şi Gretel”, “Scufiţa Roşie”, “Albă-ca-Zăpada”, “Cenuşăreasa”, în lectura actorilor Adrian Păduraru şi Alexandrina Daniela Şerban.

Cele mai bune filme de Crăciun

În luna decembrie, suntem bombardaţi cu tot soiul de filme, mai mult sau mai puţin reuşite, care au ca subiect sărbătorile de iarnă. Totuşi, în Ajun sau în ziua de Crăciun simţim nevoia să vedem un film bun. Din topurile cu cele mai reuşite pelicule de Crăciun, am selectat cinci capodopere ale cinematografiei mondiale, pe care le puteţi închiria pe DVD.

image

It’s a Wonderful Life (1946)


Clasicul  „It’s a Wonderful Life” (O viaţă minunată), regizat de Frank Capra în 1946, este unul dintre cele mai apreciate filme din toate timpurile care au ca subiect Crăciunul.

George Bailey (James Stewart) trece prin momente grele şi dorinţa lui de Crăciun este să nu se fi născut niciodată. Dorinţa lui este auzită şi i se oferă şansa să vadă cum ar fi fost lumea dacă el într-adevăr nu s-ar fi născut.

Cu o distribuţie din care mai fac parte actorii Donna Reed şi Lionel Barrymore, „It’s a Wonderful Life” a fost nominalizat la Oscar pentru „Cel mai bun film”.

Miracle on 34th Street  (1947)

Un alt film clasic al cinematografiei mondiale care se potriveşte perfect spiritului acestei sărbători este „Miracle on 34th Street” (Miracol pe Strada 34), regizat de George Seaton. Un bărbat, interpretat de Edmund Gwenn, spune că el este adevăratul Moş Crăciun.

Nimeni nu îl crede şi pentru a demonstra că este cine pretinde a fi, ajunge în sala de judecată, unde reuşeşte să o aibă de partea lui pe o puştoaică de şase ani (Natalie Wood). Este o poveste extraordinară despre dorinţa sau voinţa oamenilor de a crede în ceva ce nu pot dovedi. Fantezia de pe strada 34 a obţinut trei premii Oscar.

Frosty the Snowman (1969)

Un om de zăpadă prinde viaţă după ce i se pune pe cap o pălărie magică din mătase. Omul de zăpadă Frosty le arată copiilor dintr-un mic oraş cât de fantastică este această perioadă a Crăciunului. Numai că Frosty îşi dă seama că, dacă nu se duce într-o zonă mai rece, se va topi când va veni primăvara.

Împreună cu noua lui prietenă se ascunde într-un tren care merge la Polul Nord. Pe urmele lor se află un magician care vrea pălăria din mătase de pe capul lui Frosty. Regizat de Jules Bass, „Frosty the Snowman” (Frosty, Omul de Zăpadă) este unul dintre cele mai bune filme de animaţie ale anilor `60 şi nu trebuie să lipsească din colecţie.

A Christmas Story (1983)

„Poveste de Crăciun”, regizat de Bob Clark, este un film spus aproape în întregime din punctul de vedere al unui copil. Băieţelul de 9 ani visează să-i aducă Moşu` o armă de jucărie Red Rider BB. Încearcă să-şi convingă părinţii că acesta este cadoul perfect. Părinţii şi învăţătorul copilului nici nu vor să audă.

Cum sărbătorile de iarnă bat la uşă, ultima lui şansă pentru a-şi căpăta cadoul dorit este Moşul de la magazinul universal. „A Christmas Story” este considerat unul dintre cele mai bune şi emoţionante filme pentru familii în Ajun de Crăciun.

Polar Express (2004)

Regizorul filmului „Polar Express”, Robert Zemeckis, a declarat că în fiecare an i-a citit povestea fermecătoare a Polar Express-ului, scrisă de Chris Van Allsburg, fiului său şi nu l-a dezamăgit niciodată. Eroul principal (voce Tom Hanks) nu crede în Moş Crăciun şi nici în miracole.

Dar, în Ajun, se întâmplă ceva extraordinar. La uşa casei sale apare trenul Polar Express, iar conductorul (voce tot Tom Hanks) îl invită înăuntru. Aventura care va începe va întrece orice imaginaţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite