Costanda ar putea pierde Parcul Bordei în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul organizaţiei Eco-Civica, Paula Iacob, spune că va contesta modul în care primarul Traian Băsescu a dispus împroprietărirea omului de afaceri Costel Costanda. Preşedintele

Reprezentantul organizaţiei Eco-Civica, Paula Iacob, spune că va contesta modul în care primarul Traian Băsescu a dispus împroprietărirea omului de afaceri Costel Costanda.

Preşedintele Eco-Civica, Nicolae Rădulescu Dobrogea, susţine că falsul ar fi fost făcut când Constanda ar fi câştigat Satul Francez. Paula Iacob susţine că va pune la dispoziţia magistraţilor documente prin care să demonstreze că Parcul Bordei a fost de zeci de ani domeniu public al Capitalei. "Să se constate titlul pe care îl are domnul Constanda şi care provine dintr-o aprobare, un schimb de terenuri, o învălmăşeală de proceduri, în vreme ce primăria, deci cetăţenii Bucureştiului avem un act din 1932, prin care acest loc a fost cumpărat de la banca Marmorosh Blanc", a spus Paula Iacob.

Primarul Adriean Videanu susţine legalitatea dispoziţiilor date de primarul Traian Băsescu începând cu anul 2003. "Terenul a fost cumpărat pentru lărgirea lacului. Zona care a rămas a fost inclusă în domeniul privat şi nu public al municipalităţii, dispoziţiile sunt legale", a replicat Videanu.

Primarul general susţine că va solicita în continuare Consiliului să se supună hotărârii Curţii de Apel prin care se recunoaşte proprietatea lui Costanda.

Mai mult, cei doi au avut o întâlnire luni, în urma căreia omul de afaceri ar fi spus că renunţă la daune dacă hotărârea Consiliului General nu va mai fi atacată în instanţă, iar documentaţiile de urbanism îi vor fi eliberate cât mai repede.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite