Corupţia, fără cătuşe
0nu poartă cătuşe.Prefectul de Iaşi, reţinere în noapteFostul director al ADS Iaşi, Flavius Ioniţă, care a cunoscut viaţa de după gratii 30 de zile, în dosarul în care fostul prefect
nu poartă cătuşe.
Prefectul de Iaşi, reţinere în noapte
Fostul director al ADS Iaşi, Flavius Ioniţă, care a cunoscut viaţa de după gratii 30 de zile, în dosarul în care fostul prefect liberal de Iaşi, Radu Prisăcaru, avocatul Toni Baltag şi omul de afaceri Cristian Maftei au fost arestaţi, s-a prezentat, ieri, la DNA. El a dat o probă scrisă, în vederea identificării persoanei care a scris mai multe schiţe depuse la dosar. Vinovat sau nu, Ioniţă s-a văzut, la numai 29 de ani, cu cariera distrusă, lucru care, confom declaraţiilor sale, nici nu-l mai interesează. Îl interesează să-şi demonstreze nevinovăţia, acuzând DNA că a luat în considerare informaţii neîntemeiate ale unor persoane controversate din Iaşi. Pe 1 septembrie, când România intra pe ultima sută de metri pentru aderarea la UE, vestea reţinerii prefectului de Iaşi, Radu Prisăcaru, şi a presupuşilor săi complici, a venit ca un trăsnet. A doua zi erau cu toţii arestaţi pentru mânării cu un teren, din care şpaga lor ar fi fost 600.000 de euro. După 30 de zile, toţi patru au fost puşi în libertate, fără a se institui nicio altă interdicţie. Nici nu prea se putea impune vreo astfel de măsură, întrucât eliberarea lor nu s-a produs exclusiv pe absenţa probelor împotriva lor, ci pe fondul schimbărilor Codului de Procedură Penală. Astfel că referatul prin care se cerea prelungirea arestării preventive pe numele celor patru a fost semnat de şeful secţiei, şi nu de procurorul de caz, cum prevede noul CPP. Cert este că audirea până la ore târzii în noapte a celor patru a avut mai mult un efect mediatic decât juridic.
Pe vameşii de pe Otopeni i-a lăsat inima în serie
Aproape identică a fost situaţia şi în cazul vameşilor săltaţi in corpore de la Biroul Vamal Otopeni. Aduşi cu duba la DNA, dar şi cu un cordon de maşini pline de mascaţi înarmaţi, cei 17 vameşi reţinuţi cu doar o săptămână înainte de Raportul de ţară au oferit tabloul unei telenovele. Patru vameşi au acuzat probleme cu inima în timpul interogărilor de la DNA, iar soţul unei învinuite mai că a sărit pe mascaţi când şi-a văzut partenera de viaţă dusă cu Salvarea la spital. şi în această anchetă s-a folosit un investigator sub acoperire, s-au înregistrat 104 imagini video cu şpaga primită de vameşi, dar… arestarea preventivă nu s-a impus. şpaga a fost justificată de vameşi ca un rest pe care îl dădeau comisionarilor vamali, o diferenţă cauzată de fluctuaţiile valutare. Astfel că mult reclamata corupţie din Vămi s-a transformat mai mult într-un fel de mesaj tv. Curtea de Apel a fost însă cât se poate de clară: vameşii vor fi cercetaţi în libertate, cu interdictţia de a părăsi ţara. La auzul veştii, s-a mai produs un leşin şi atât.
Foştii ofiţeri SRI se consideră victimele procurorului Doană
În timp ce duba era "descărcată" de vameşi la DNA, aceiaşi procurori anticorupţie trăiau emoţiile propunerii de arestare preventivă a doi foşti şefi din SRI - generalul (r) Ovidiu Soare şi colonelul (r) Gheorghe Dumitrache. Instanţa supremă a decis arestarea lor pentru 29 de zile, însă recursul declarat de ei la Completul de 9 judecători a fost acceptat în unanimitate, iar foştii ofiţeri SRI vor fi cercetaţi în libertate. Decizia de reţinere a celor doi s-a lăsat şi cu un scandal. Astfel că Dumitrache a acuzat în instanţă că arestarea lor este rezultatul răzbunării personale a procurorului de caz Vasile Doană, care astfel şi-ar fi plătit poliţa pentru respingerea sa, în urma unui raport SRI, de către preşedintele Traian Băsescu de la şefia Parchetelor Militare.
În acele zile premergătoare Raportului final al Uniunii Europene, în faţa DNA s-au ţinut adevărate speach-uri politice.
Publicitatea arestărilor eşuate, sute de mii de euro
Mediatizarea acestor cazuri a fost însă extrem de intensă. La o simplă monitorizare a şase cotidiene naţionale, cele trei dosare de corupţie au fost subiectul a nu mai puţin de 94 de articole de presă, în doar două săptămâni. Dintre acestea, 47 de materiale au avut ca subiect mita fostului prefect de Iaşi, Radu Prisăcaru, 30 - reţinerea vameşilor de pe Otopeni şi 17 - dosarul foştilor şefi SRI. La un simplu calcul, o campanie anticorupţie care să ocupe aceste spaţii în presa scrisă ar fi costat sute de mii de euro. Dacă ar fi să calculăm şi apariţiile tv şi intervenţiile de la radio, nicio campanie publicitară de prevenire a corupţiei nu ar fi avut mai mult succes decât evenimentele în care cătuşele zăngăneau pe mâinile unor persoane cu funcţii înalte. Chiar şi zăngănitul echivalent unei reţineri de 24 de ore.