Corpurile piloţilor SMURD au fost aduse la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ziua în care ar fi trebuit să facă schimbul de tură, cei doi piloţi care s-au prăbuşit cu elicopterul la Iaşi au făcut ultimul drum către casă. Locotenent-colonelul (post-mortem) Mihai

În ziua în care ar fi trebuit să facă schimbul de tură, cei doi piloţi care s-au prăbuşit cu elicopterul la Iaşi au făcut ultimul drum către casă. Locotenent-colonelul (post-mortem) Mihai Valentin Stănescu şi căpitanul-comandor (post-mortem) Augustin Toma, cei care au salvat sute de vieţi, se întorceau acum fără viaţă. Părea că nimeni nu poate să creadă că acest lucru se întâmplă în realitate. Familiile îndoliate au fost ţinute strâns în braţe de cadrele medicale de la SMURD, dar durerea lor copleşitoare nu poate fi descrisă în cuvinte.
Trapa avionul s-a deschis, iar sicriele au fost coborâte de jandarmii de la Comenduirea Garnizoanei Bucureşti. În aeronavă se aflau câteva zeci de coroane şi jerbe de flori care fuseseră aduse de la Iaşi. Sicriele au fost aşezate pe două catafalcuri şi slujba religioasă a început.
Lacrimile curgeau şiroaie pe obrajii copiilor, care nici măcar nu puteau să-şi mai vadă taţii, aflaţi acum în sicrie sigilate. Părinţii, soţiile şi fraţii celor doi nu au putut fi liniştiţi, cu toate calmantele pe care le-au primit. ţipetele lor sfâşietoare nu mai aveau acum nici un răspuns.
A urmat apoi ceremonialul militar, după care trupurile neînsufleţite au fost depuse la capela Cimitirului Militar Ghencea, acolo unde se vor afla până mâine, când va avea loc înmormântarea.
Maşinile în care s-au aflat trupurile locotenent-colonelului (post-mortem) Mihai Valentin Stănescu şi căpitanului-comandor (post-mortem) Augustin Toma au fost umplute cu flori de rudele lor şi de foşti colegi de la MApN, Unitatea Specială de Aviaţie a MAI.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite