Cornel Păsat s-a specializat în cucerirea femeilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Păsat s-a specializat în cucerirea femeilor
Cornel Păsat s-a specializat în cucerirea femeilor

Cornel Păsat va prezenta noul sezon al emisiunii „Just Dating“ de la Euforia TV. Impresarul şi coregraful trupei de striptease masculin Flamingo Boys va putea fi văzut de telespectatori în ipostaza de specialist în cucerirea femeilor, începând de sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20.00.

„Just Dating“ este o emisiune de tip reality-show, în care o fată tânără şi atrăgătoare trebuie să aleagă un bărbat din cinci concurenţi, cu care va ieşi în oraş la o întâlnire. Cei cinci băieţi vor încerca din toate puterile să o impresioneze pe fată. Ei vor trece prin mai multe probe diferite.

Noutatea adusă în sezonul actual, primul prezentat de Păsat, este că unul dintre cei cinci concurenţi va fi de fapt un fost iubit al fetei disputate, care va încerca din răsputeri să o recucerească pe aceasta.

Fiind un show de vară, filmările vor avea loc numai în locaţii exterioare, printre care şi proprietatea lui Cristian Ţânţăreanu, de la Corbeanca.

Premiera în 2007 Emisiunea „Just Dating“ a debutat în urmă cu doi ani la Euforia TV, însă regulile „jocului“ s-au schimbat de atunci. Prima prezentatoare a emisiunii a fost Ileana Popescu, iar fata care îşi căuta iubit era „curtată“ de doar trei băieţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite