Copos, urmărit penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul George Copos este cercetat de DNA pentru evaziune fiscală, iar reprezentaţi ai Loteriei Naţionale pentru abuz în serviciu, conform unor surse judiciare. În acelaşi dosar mai este

Vicepremierul George Copos este cercetat de DNA pentru evaziune fiscală, iar reprezentaţi ai Loteriei Naţionale pentru abuz în serviciu, conform unor surse judiciare. În acelaşi dosar mai este cercetat penal şi un asociat de la "Ana Electronic", Rosa Giulio Giussepe. Prejudiciul estimat de anchetatori ar fi de peste 1,5 milioane de euro şi ar avea legătură cu supraevaluarea mai multor spaţii comerciale. "Ana Electronic" ar fi vândut la preţ supraevaluat 38 de spaţii comerciale către Loteria Naţională. Valoarea de vânzare ar fi fost de 6 milioane de euro. Copos nu a fost audiat până în prezent. Constituţia spune că în cazul în care un membru al guvernului este urmărit penal, preşedintele României îl poate suspenda din funcţie. Administraţia prezidenţială nu a avut încă nici o reacţie faţă de invitarea lui Copos la DNA.

Copos respinge acuzaţiile
George Copos a precizat aseară că este vorba de tranzacţii făcute "la lumină" în vara anului 2004 şi că nu se teme de anchetă. Partidul Conservator, din care face parte, a dat un comunicat în care vorbeşte de ieşirea de la guvernare, dar Copos susţine că un asemenea gest politic nu este bine-venit.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite