Copilăria fără cărţi de poveşti

Copilăria fără cărţi de poveşti

Micuţii cărora nu li se citesc poveşti înainte de culcare nu învaţă să vorbească. La şapte ani, ei au un vocabular echivalent cu al unui bebeluş de 18 luni, relevă „Daily Mail”.

Jean Gross, consilier al guvernului britanic în psihologia şi pedagogia preşcolarului, a efectuat împreună cu un grup de studenţi de la Oxford un studiu privind legătura dintre frecvenţa poveştilor citite de părinţi şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare ale copiilor cu vârste cuprinse între doi şi şapte ani.

Concluziile raportului, citat de cotidianul „Daily Mail”, avertizează guvernanţii că mulţi dintre copiii britanici se simt la şcoală de parcă ar fi într-o ţară străină pentru că nu înţeleg limbajul folosit de educatori.

Lipsa unui vocabular complex, adecvat vârstei şcolare, are drept cauză lipsa de timp a părinţilor, întrucât aceştia sunt la serviciu exact în perioada când cei mici sunt în stare de veghe.

Dacă măcar seara adulţii le-ar citi poveşti înainte de culcare, copiii s-ar apropia mai uşor de limbajul elevat şi ar putea acumula un vocabular complex. Dar poveştile de adormit copiii nu mai sunt la modă şi, prin urmare, pentru că nu li se vorbeşte suficient, micuţii nu au de la cine să înveţe anumite noţiuni şi concepte abstracte, specifice limbajului din manuale.

Copiii săraci sunt mai afectaţi

Studiul constată că, odată intraţi în şcoală, copiii fără abilităţi de comunicare încearcă să se adaptze şi fac şi ei ce fac copiii care par să înţeleagă. Dar nu se întreabă unii pe alţii ce înseamnă anumite cuvinte, pentru că nu au voie să „deranjeze” orele de studiu.

Din lipsa unor explicaţii pe care ar fi trebuit să le obţină de la părinţi, şcolarii se simt în clasă ca într-o ţară străină. Cei câţiva care ştiu „limba” vorbită de profesori sunt consideraţi un fel de lideri, a căror părere e întotdeauna corectă, iar restul se izolează în tăcere şi se consideră inferiori. Statistica arată că mai ales copiii săraci sunt grav afectaţi de lipsa vocabularului.

Cei din familiile înstărite sunt pregătiţi în perioada preşcolară de persoane specializate, care ştiu ce trebuie să-i înveţe. Dar în familiile cu venituri modeste copiii sunt duşi la grădiniţe ieftine şi supraaglomerate, unde educatorii se mulţumesc să-i supravegheze, lăsându-i să se joace tot timpul programului.

Jean Gross precizează că aproape jumătate dintre elevii britanici de clasa întâi înţeleg cel mult 600 de cuvinte diferite, în loc de minimum 2.000, cât ar trebui să ştie.

Consecinţe grave

În primii ani de şcoală evoluţia copiilor cu vocabular sărac se înrăutăţeşte rapid. Izolându-se de colegii mai comunicativi, ei formează grupuri în interiorul claselor, se mută în băncile din spate, nu-şi fac temele şi, desigur, sunt mai des admonestaţi de profesori.

Notele mici şi severitatea educatorilor nu le fac însă bine. Părinţii lor nu reacţionează şi le acceptă uşor situaţia şcolară mediocră. În timp, deşi ar fi avut aptitudini pentru a fi elevi foarte buni, copiii lipsiţi de mijloacele de comunicare ajung să urască şcoala şi ratează şansa de a recupera ce nu ştiau.

Specialiştii avertizează că în viitor va fi mult mai rău. Aceşti copii, cărora azi nimeni nu le citeşte poveşti, vor deveni ei înşişi părinţi. Şi, desigur, nici nu le va trece prin cap să le citească poveşti copiilor lor.

Ce spun cifrele

• Doar 43% din părinţii din Marea Britanie au declarat că le citesc copiilor poveşti în fiecare zi.

• La şcoală, copiii cu probleme sunt lăudaţi sau încurajaţi doar o dată la două-trei admonestări;

• Faţă de acum cinci ani, numărul copiilor de cinci ani care nu ştiu să vorbească a crescut cu 18%;

• Doar unul din cinci copii începe şcoala având un vocabular bine dezvoltat pentru vârsta lui;

• Se estimează că, dacă nu se iau măsuri, situaţia ar putea deveni catastrofală în mai puţin de 10 ani.