Copiii mor pe capete sub ochii autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii şi medicii au încercat în zadar să-i salveze pe cei trei copii înecaţi în apele Argeşului
Pompierii şi medicii au încercat în zadar să-i salveze pe cei trei copii înecaţi în apele Argeşului

Un copil de 6 ani a fost ucis de câini într-un sat din Suceava. Cu o zi în urmă, trei elevi s-au înecat în Argeş în timp ce se întorceau de la şcoală. Ambele primării se leapădă de orice responsabilitate.

Sami Tcaciuc, un băieţel de 6 ani din satul sucevean Călineşti Enache, comuna Dărmăneşti, a murit sfâşiat de câini, acum două zile, lângă cimitirul din localitate. Legiştii au stabilit că micuţul, care avea muşcături pe aproape tot corpul, a murit din cauza şocului hemoragic provocat de două răni din zona gâtului. Potrivit anchetatorilor, care au amprentat rănile de pe cadavru, copilul a fost muşcat de un singur câine, a cărui distanţă dintre canini era de trei centimetri.

Animalul a fost împuşcat sâmbătă seară de câţiva vânători, dar părinţii cred că şi alţi câini le-au muşcat fiul. Poliţiştii încearcă să afle cine este proprietarul câinelui ucigaş şi dacă autorităţile locale sunt vinovate pentru că nu au luat măsuri. „Nimeni nu mi-a semnalat existenţa unor câini fără stăpân pe raza comunei. În plus, cred că şi legislaţia ar trebui modificată, pentru a permite stârpirea animalelor fără stăpân", a declarat Dan Chidoveţ, primarul comunei Dărmăneşti.

Descoperit de fratele mai mare

Cornel şi Lăcrămioara Tcaciuc au luat ieri de la morga din Suceava sicriul cu trupul micuţului. „Nu este nimic care să ne facă să trecem peste ce s-a întâmplat. Vă daţi seama că şi celălalt băiat, de 8 ani, e marcat. El l-a găsit pe Sami", a povestit tatăl copilului ucis de câini. Tragedia s-a produs sâmbătă, în jurul orei 9.30, când Sami a plecat după tatăl său, care era la un consătean, împreună cu fiul cel mare. Mama copiilor şi-a sunat soţul să-l anunţe de venirea micuţului, iar bărbatul l-a trimis pe celălalt băiat să-i iasă în întâmpinare.

Când a ajuns pe imaş, lângă cimitir, acesta a observat câţiva câini adunaţi grămadă. A cerut ajutorul unei femei şi, după ce au alungat animalele, l-a găsit pe Sami, fără suflare, într-o baltă de sânge. Vineri seară, o altă tragedie s-a produs în judeţul Argeş. Trei copii, printre care şi doi fraţi, şi-au găsit sfârşitul în canalul de evacuare al barajului Zigoneni, de pe râul Argeş.

S-au înecat în canalul barajului

Leonard şi Cristian Bratu, de 12 şi 11 ani, împreună cu Marcel Bărbulică, de 12 ani, se întorceau de la şcoala din Valea Brazilor şi, ca de obicei, au traversat podul peste canal, pentru a ajunge acasă, în comuna Băiculeşti. Ei au murit însă înecaţi.

Familia băieţelului sfâşiat de câini în judeţul Suceava i-a ridicat ieri trupul de la morgă



Din primele cercetări ale poliţiei rezultă că unul dintre fraţi ar fi sărit în apă, iar ceilalţi doi copii ar fi intrat în canal, cu ghiozdanele în spate, ca să-l salveze de la înec. Niciunul nu a mai reuşit să iasă la suprafaţă. O femeie a auzit strigătele copiilor şi a sunat imediat la 112.

„N-ar strica să pună o plasă"

Iniţial, s-a crezut că s-au înecat doar cei doi fraţi, ale căror rude au venit imediat la faţa locului. După sosirea pompierilor, care au căutat trupurile cu o barcă pneumatică, altă familie şi-a dat dispărut băiatul. Mai întâi, au fost scoase din apă două cadavre, iar după o jumătate de oră, a fost recuperat şi cel de-al treilea. În ciuda eforturilor de resuscitare făcute de medicii de pe ambulanţă, victimele nu au putut fi salvate.

Localnicii din Băiculeşti au început să caute vinovaţii pentru tragedia de săptămâna trecută. Un sătean şi-a adus aminte un incident asemănător petrecut în zona barajului. „Eu mi-am pierdut o rudă tot aici, acum vreo 20 de ani. A murit înecată după ce a căzut de pe pod. Primăria n-ar strica să pună ceva, o plasă, să nu mai poată cădea copiii, că ei trec mereu pe aici ca să ajungă la şcoală, deşi mai mereu sunt însoţiţi", a spus bărbatul, cu lacrimi în ochi.

Primarul comunei se spală pe mâini

Edilul comunei susţine însă că nu este vina autorităţilor pentru cele întâmplate. „Copiii treceau de ani în şir pe acel pod. Podul e sigur, cu pivoţi, e solid, dacă ar fi mai lat, aş putea trece cu tancul pe acolo! Nu se pune problema să fie vina noastră, vina e a bieţilor copilaşi, ei au greşit", ne-a declarat primarul Gheorghe Bărănescu.

„Cercetările sunt în desfăşurare. Nu putem da vina pe cineva pentru această tragedie, până la finalizarea cercetărilor. Ştim doar că pompierii nu au mai intervenit în această zonă la vreo persoană înecată. Podul este sigur, din beton şi are balustradă", a precizat lt. Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş. 

Familia băieţelului sfâşiat de câini în judeţul Suceava i-a ridicat ieri trupul de la morgă
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite