Copiii din cuşcă

farfurie de tablă, astăzi este înconjurată de tot felul de jucării. E fetiţa luată de judecători din cuşca bunicilor şi dată în grija unui asistent maternal profesionist. Ce şoc o fi în

farfurie de tablă, astăzi este înconjurată de tot felul de jucării. E fetiţa luată de judecători din cuşca bunicilor şi dată în grija unui asistent maternal profesionist. Ce şoc o fi în mintea şi sufletul copilei numai ea ştie, pentru că, la cei trei anişori, fetiţa nu a învăţat să vorbească. Se ştie însă ce e în mintea autorităţilor, care dovedesc prin vorbe şi fapte că nu sunt în stare să respecte Legea privind protecţia drepturilor copilului, intrată în vigoare de un an şi aproape trei luni şi cu care s-a lăudat România atât de mult pe la Bruxelles.
Dacă nu era presa, poate că fetiţa din cuşcă ajungea o femeie cu personalitatea mutilată, fără niciun rost în viaţă. Vinovaţi nu trebuie consideraţi bunicii, săraci lipiţi pământului şi fără pic de carte, care au improvizat, cu ce-au găsit prin bătătură, un pătuţ cu gratii de lemn şi acoperit cu plasă din sârmă. Bieţii oameni, izolaţi de lume, au considerat că aşa fetiţa e în siguranţă. Poate în aceleaşi condiţii mizere au crescut şi ei. Serviciile publice de asistenţă socială sunt obligate prin lege să ia toate măsurile pentru depistarea timpurie a tuturor situaţiilor de risc din mediul familial al copilului. Autorităţile nu au observat nici cel mai mic pericol care să ameninţe dezvoltarea fizică şi psihică a fetiţei. Însuşi primarul a considerat că nu e nicio problemă cu fetiţa abandonată de mamă şi lăsată în mizerie şi în foame.
Acest caz mediatizat nu e singular. Peste nouă milioane de români trăiesc în pragul sărăciei, din care 1,5 milioane se află în sărăcie extremă. Cu siguranţă, printre ei sunt mii de copii chinuiţi, la fel ca şi fetiţa din cuşcă. Tot în această ţară, aproape 29.000 de copii trăiesc în nişte cuşti mai mari. Sunt centrele de plasament cu gratii din fier la uşi şi la ferestre, care au un impact psihologic extrem de nociv asupra copiilor. În loc să le închidă, aşa cum cere Uniunea Europeană, statul român este preocupat să le văruiască şi să le pună termopane. Din cele peste o mie de centre de plasament, în acest an se vor închide doar trei. Copiii din orfelinate, înghesuiţi precum puii de Gostat, sunt privaţi de afectivitate, de intimitate, de modele de viaţă. Se întâmplă să li se încalce drepturile, să li se fure din mâncare sau să fie bătuţi cu şlapii de către îngrijitoare. şansele de reuşită în viaţă ale copiilor crescuţi în marile centre de plasament sunt aproape nule.
Căsuţele de tip familial şi îngrijirea în regim de asistenţă maternală reprezintă alternativa europeană a orfelinatelor, însă creşterea în sânul familiei naturale rămâne soluţia cea mai apropiată de interesele copilului. Atât timp cât serviciile de asistenţă socială nu au nici buget corespunzător şi nici oameni competenţi pentru a menţine sau a reintegra copiii în familiile lor, cuştile nu vor dispărea. Fie că sunt mai mici, fie că sunt mai mari, aceste cuşti distrug destine.