Copiii "cool" ai pionierilor de ieri
0Puştii de astăzi preferă să se ducă la şcoală pe scutere, să cheltuiască sute de lei la concerte şi să-şi aleagă locuri exotice pentru petrecerea vacanţelor Fiţele, aşa cum
Puştii de astăzi preferă să se ducă la şcoală pe scutere, să cheltuiască sute de lei la concerte şi să-şi aleagă locuri exotice pentru petrecerea vacanţelor
Fiţele, aşa cum ne-am obişnuit să denumim dorinţele generaţiei tinere actuale, sunt un mod de viaţă chiar şi la vârsta de 11 ani. Elevii din şcolile generale cheltuiesc zilnic aproape cât un adult, iPod-urile şi Playstationul devenind un accesoriu banal pentru ei. Ce-şi doresc la 16 ani? Un scuter. La 18? Evident, cea mai tare maşină.
Cămaşa de silon, fusta plisată, cureaua crem cu stema pe catarama metalică şi matricola au fost înlocuite de uniforma contemporană: tricouri branduite, ochelari de soare după ultima modă, frizuri la cele mai scumpe saloane. Părinţii abia dacă le fac faţă. "Viaţa de liceu ne-a obişnuit să fim în pas cu moda, trebuie să te îmbraci la fel ca ceilalţi, să ai iPod, telefon cu cameră", a spus Elena, 16 ani, elevă la Liceul "Jean Monnet" din Capitală. La acelaşi liceu, trei puştoaice, Alina, Ioana şi Andreea, îşi făceau planuri pentru vacanţa mare. "Eu merg în Grecia două săptămâni, în Turcia trei săptămâni şi s-ar putea în Egipt, unde o să stau patru săptămâni", a spus Andreea, 11 ani.
Motorul, obligatoriu pentru puştani "cool"
În centrul Capitalei, la Liceul "I.L. Caragiale", "trendy" sau "cool" înseamnă chiar mai mult decât playstation, telefon cât mai performant sau iPod.
"Telefonul este ceva banal. Dacă vrei să fii cool la 16 ani, îţi iei scuter sau motor, iar la 18 ani îţi iei o maşină cât mai tare", ne-a lămurit Alexandru, 18 ani, de pe motorul parcat în faţa liceului. El are deja şi o maşină, însă doar intrarea la facultate îi va garanta achiziţia unui bolid sport.
Ca mai toţi prietenii din liceu, Alexandru preferă să se îmbrace "nu de la noi, decât dacă trebuie neapărat", iar magazinele în care calcă sunt Zara, Polo Garage sau Lotto.
Anul trecut, adolescentul şi-a făcut vacanţa în Spania, patru săptămâni, însă anul acesta, după examene, va pleca într-un tur al Europei, cu maşina.
Beatrice, 18 ani, vrea să fie actriţă şi consideră că o vacanţă în România nu intră în discuţie. Destinaţiile preferate sunt Grecia sau Bulgaria. Cu toate că face cumpărături "din afară" sau de la Zara, Mango sau Rocco Barocco, Beatrice nu are decât un Nokia ieftin pentru că "nu-mi trebuie fiţe".
Excursii separate, cu prietenii şi familia
Andrei, 15 ani, a fost unul dintre miile de adolescenţi prezenţi la concertul RBD de marţi seară de pe Stadionul Cotroceni din Capitală, cu prietena lui Iulia, 14 ani. "Normal că am mers. Păcat că nu am mai găsit bilete în faţă, am luat de alea la 200 de lei, dar a fost bine până la urmă", a spus Andrei. Bani pentru bilete a avut din alocaţia zilnică, de 50 de lei, pe care o primeşte atât timp cât ia numai 9 şi 10 la şcoală. Mai mult, media mare de anul acesta îi asigură o excursie în Italia, cu prietenii, şi alta în Spania, cu părinţii.
Alţii se aleg doar cu ştrandul
La polul opus, Matei, elev, în clasa a VII-a la o şcoală generală din sectorul 6 al Capitalei, spune că nu primeşte decât 10-15 lei pe săptămână. "Îmi iau pachet la şcoală un sandwich de acasă şi banii îi strâng să mai îmi iau un suc, ceva", a spus Matei. El nu a auzit de haine de firmă, dar telefon mobil are, pentru că "mi l-a luat mama pe puncte". Vacanţa şi-o va face jumătate "pe ştrand, la Crângaşi, cu băieţii" şi jumătate la bunicii din Dâmboviţa.
Părinţii sunt cei care fac cele mai multe sacrificii. "Am o fată şi un băiat. Fetiţa învaţă foarte bine, este în clasa a III-a, şi mi-a zis de concertul ăsta, cu copiii din telenovele, dar, sincer, nu am avut atâţia bani pentru bilete, că oricum nu puteam să o trimit singură. I-am promis că data viitoare va merge. Băiatul e în clasa a X-a şi mi-a zis că din toamnă nu se poate duce tot cu telefonul pe care îl are şi să-i iau altul. Ce să fac acum?", a spus Veronica Neculai, 40 de ani, vânzătoare, din Bucureşti. Venitul lunar al familiei Neculai este de 1.500 de lei.
Magazinele IT&C, preferatele puştilor
"Vindem foarte multe telefoane tinerilor, în special cele din oferta tip best deal, pentru că majoritatea şi le schimbă destul de des", a spus un dealer din centrul Capitalei al unui operator de telefonie mobilă. Cel mai scump telefon vândut la dealerul respectiv liceenilor a fost Nokia N95, care costă aproape 2.300 de lei. În medie, adolescenţii cheltuie 1.000 de lei pentru un telefon, care trebuie să aibă cameră cât mai mare, mp3, bluetooth, radio şi tehnologie 3G.