Copii din Ţăndărei, "exportaţi" în Marea Brirtanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai bine de 150 de copii din oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, potrivit presei britanice, ar fi ajuns pe mâinile unor traficanţi de carne vie. Destinaţia minorilor este Marea Britanie,

Mai bine de 150 de copii din oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, potrivit presei britanice, ar fi ajuns pe mâinile unor traficanţi de carne vie. Destinaţia minorilor este Marea Britanie, unde aceştia sunt puşi să cerşească. Suspecţii principali în aceste cazuri sunt chiar părinţii copiilor, cei mai mulţi de etnie rromă, care şi-ar fi dat copiii pe mâna reţelelor de traficanţi de carne vie în schimbul unor sume de bani sau bunuri, cum ar fi maşini.

Poliţia ialomiţeană a declanşat deja o anchetă, în care sunt cercetaţi cinci posibili capi ai reţelelor de traficanţi, care încă locuiesc în oraş. Anchetatorii încearcă să afle de unde provin banii deţinuţi de aceştia. Unii dintre părinţi au recunoscut că şi-au trimis copiii în Anglia, la cerşit sau furat. Autorităţile din Marea Britanie au declarat, săptămâna trecută, că de la intrarea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană, numărul cerşetorilor şi al hoţilor de buzunare provenind din cele două ţări a crescut simţitor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite