Controlul MJ asupra numirii judecătorilor, ameninţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UDMR a dat ieri o lovitură grea ministrului justiţiei, Monica Macovei, obţinând votul deputaţilor Opoziţiei, dar şi al celor conservatori pentru propria lor viziune asupra procedurii de numire

UDMR a dat ieri o lovitură grea ministrului justiţiei, Monica Macovei, obţinând votul deputaţilor Opoziţiei, dar şi al celor conservatori pentru propria lor viziune asupra procedurii de numire a judecătorilor şi procurorilor. Propunerea legislativă a senatorului UDMR Gyorgy Frunda de modificare a acestui statut fusese respinsă la Senat şi i se acordase de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor raport de respingere. Iniţiativa prevedea ca ocupanţii acestor posturi să fie numiţi de preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu a MJ ca până acum, urmând ca acest minister să fie doar abilitat cu avizarea conformă a numirilor respective. Practic, senatorul UDMR a propus inversarea atribuţiilor celor două instituţii. Nemulţumiţi de "fasoanele ministrului Macovei", acuzată de deputatul Sergiu Andon că "e obişnuită să echivaleze tot ceea ce e important pentru integrarea în UE cu meritul său personal", parlamentarii PC au dat peste cap calculele colegilor DA. Votul lor a anulat decizia comisiei de resort, introducând astfel proiectul lui Frunda în dezbaterea Camerei.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite