Contramanifestaţie pe ritm de sârbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emil Constantinescu, ţărăniştii şi liberalii nu a adunat mai mult de 200 de fani la Universitate. Intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a merge ieri în Piaţa Universităţii, pentru a

Emil Constantinescu, ţărăniştii şi liberalii nu a adunat mai mult de 200 de fani la Universitate.

Intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a merge ieri în Piaţa Universităţii, pentru a se întâlni cu românii, aşa cum a declarat joi seara, la TVR, a declanşat organizarea unui contramiting la care au participat fostul preşedinte la României, Emil Constantinescu, şi Marian Petre Miluţ, preşedintele PNŢCD.

Evenimentul la care urma să participe, în calitate de spectator, Traian Băsescu era un spectacol pentru pensionari, organizat de Asociaţia pentru Iniţiativa Civică în faţa Teatrului Naţional. La orele 15.30, organizatorii probau boxele şi verificau instalaţiile. Pe partea cealaltă a bulevardului, în faţa fântânii de la Universitate, se adunau primii protestatari, PNŢCD-işti şi membri ai Acţiunii Populare, vreo 50-60 de persoane, oameni cuminţi şi blajini, în mare pensionari.

Generaţia tânără era reprezentată de numai doi băieţi şi o fată care, aşezaţi pe bordura fântânii, încercuiau în ziar ofertele cu închirieri de locuinţe la mica publicitate. "Unde ne sunt studenţii-golani de altădată" a rămas o întrebare retorică până când o membră PNŢCD a dat răspunsul corect: "În străinătate, doamnă". "După ce l-au tocat pe Ciorbea, băiatul meu a plecat în Canada", am aflat de la Gociman Rea Silvia, care şi-a exprimat regretul că fiica a rămas în ţară.

Atmosfera călduţă, cu soare de septembrie, a fost întreţinută şi de muzica ce se revărsa din boxele din faţa teatrului - sârbe, hore, genul "de nuntă". "Nu m-am prezentat la vot pentru că ştiam că Băsescu este un lup în piele de oaie", a declarat un domn care şi-a motivat prezenţa ca semn de protest faţă de preşedinte.
La orele 16.00, numărul participanţilor crescuse la circa o sută. Un sfert de oră mai târziu, o parte din manifestanţii PNŢCD, AP şi PNL îşi desfăşurau steagurile şi probau fluierele.

Sosirea lui Emil Constantinescu şi a lui Marian Petre Miluţ, la orele 16.25, a adunat două sute de persoane în jurul lor. "Manifestul pentru o Românie curată" a fost lansat odată cu mesajul lui Emil Constantinescu, fostul preşedinte declarând jurnaliştilor că Traian Băsescu are voie să se întâlnească cu cetăţenii, dar nu în Piaţa Universităţii, loc asociat cu lupta împotriva comunismului.

"Când noi luptam împotriva securităţii, el reprezenta Securitatea, când noi luptam împotriva nomenclaturii, el reprezenta nomenclatura, când noi luptam împotriva corupţiei, el era o persoană semnificativă pentru corupţi", a spus Emil Constantinescu.
După plecarea fostului preşedinte, cei câţiva contramanifestanţi au rămas să-l aştepte pe Traian Băsescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite