Contradicţii

În procesul dificil al normalizării relaţiilor americano-chineze, rupte în 1949, un rol important a revenit - concomitent cu spectaculoasa diplomaţie a ping-pongului (invitarea neaşteptată,

În procesul dificil al normalizării relaţiilor americano-chineze, rupte în 1949, un rol important a revenit - concomitent cu spectaculoasa diplomaţie a ping-pongului (invitarea neaşteptată, în China, în aprilie 1971, a unei echipe de jucători de tenis de masă din SUA) - demersurilor diplomatice româneşti. În vizita pe care Ceauşescu a făcut-o la Casa Albă, în 1973, preşedintele Nixon a recunoscut deschis că, fără eforturile României, importante canale diplomatice "ar fi rămas blocate pentru totdeauna". Declaraţii care contravin celor spuse acum de Kissinger, în sensul că Beijingul ar fi avut rezerve faţă de serviciile de intermediar ale românilor, preferând canalul pakistanez.

Presupusa neîncredere a chinezilor contravine şi cu primirea fastuoasă făcută în iulie 1971 lui Ceauşescu de către Mao. Mai degrabă se poate spune că cele două canale, cel român şi cel pakistanez, s-au completat reciproc. De altminteri, Kissinger îl însoţise pe Nixon în vizita făcută de acesta la Bucureşti, în 1969, când diplomatul american s-a lăudat că a fost aşezat de gazde între două dintre cele mai frumoase femei din România, ambele actriţe, soţii ale unor importanţi demnitari comunişti. Remarca a supărat-o foc pe Elena Ceauşescu, care a ordonat ca pe viitor, la mesele oficiale, soţiile demnitarilor să nu mai fie invitate.