Contractele Romstal Leasing, în creştere cu 35%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romstal Leasing a finanţat, în primul semestru, peste 2.500 de contracte în valoare totală de 87,6 milioane euro, în creştere cu circa 35% peste rezultatele înregistrate în aceeaşi

Romstal Leasing a finanţat, în primul semestru, peste 2.500 de contracte în valoare totală de 87,6 milioane euro, în creştere cu circa 35% peste rezultatele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2006, a anunţat, ieri, compania.

"Principalul factor care stă la baza acestei creşteri este dezvoltarea teritorială a companiei, prin cele 10 noi filiale la Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Deva, Alba Iulia, Tulcea, Târgu Jiu, Odorheiu Secuiesc, Brăila, Piatra Neamţ şi Ploieşti.

Leasingul instant prin SMS, alături de oferta promoţională de 6,75% dobândă au avut de asemenea o contribuţie importantă la rezultatele obţinute în primele şase luni ale anului", a declarat directorul de marketing al Romstal Leasing, Ionuţ Chirilă, într-un comunicat al societăţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite