Constructorii, interesaţi de asigurările de credit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza riscurilor, asiguratorii încep să restricţioneze produsul pe acest sector Scumpirea materialelor a făcut ca tot mai mulţi constructori să se împrumute, dar şi să îşi

Din cauza riscurilor, asiguratorii încep să restricţioneze produsul pe acest sector

Scumpirea materialelor a făcut ca tot mai mulţi constructori să se împrumute, dar şi să îşi încheie asigurări de credit comercial. Expunerile lor sunt, de asemenea, foarte mari.

Constructorii de pe piaţa românească par să fie, în ultima perioadă, tot mai interesaţi de asigurările de credit comercial. Totodată, însă, şi cele mai multe notificări de credite sunt pe acest sector. Asigurarea de credit comercial acoperă riscul de neîncasare a creanţelor, respectiv riscul ca un debitor să nu poată sau să nu fie dispus să plătească.

"Am observat, în ultima perioadă, un apetit crescut al companiilor din construcţii pentru asigurări de credit comercial. Şi am ajuns să ne punem un semn de întrebare. Aveam o expunere pe construcţii de 30%", spune Cristian Ionescu, managing director Coface România.

Acesta a adăugat că firma-mamă a avut mari probleme în Europa pe asigurările de credite în construcţii. Tocmai de aceea Coface România a luat decizia de a bloca pentru moment încheierea de asigurări de credit în acest sector. Astfel, expunerea companiei pe construcţii s-a redus la 20% în momentul de faţă.

Cauza: scumpirea materialelor

Reprezentanţii constructorilor arată că această tendinţă care s-a conturat în piaţă este pusă pe seama scumpirii materialelor care a avut loc la începutul lui 2008. "La începutul acestui an au crescut foarte mult preţurile la materiale, în timp ce producţia s-a decontat mai târziu. Acest lucru i-a împins pe antreprenori să ia credite pentru a-şi putea continua activitatea", ne-a declarat Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).

350 mii euro, cea mai mare poliţă Coface

Asigurările de credite comerciale reprezintă 40% din portofoliul Coface România. Poliţa medie pe segmentul asigurărilor de credite comerciale încheiată de Coface este între 35.000-40.000 euro, iar cea mai mare atinge 350.000 euro şi este în sectorul construcţiilor. Cele mai multe notificări de recuperare de credite primite de companie au fost pe segmentul construcţiilor, în industria cărnii şi IT.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite