Constructorii şi industriaşii, campionii investiţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ponderea lucrărilor de construcţii a ajuns la jumătate din totalul cheltuielilor Investiţiile realizate în economia naţională în primele nouă luni din acest an au însumat 39,3

Ponderea lucrărilor de construcţii a ajuns la jumătate din totalul cheltuielilor

Investiţiile realizate în economia naţională în primele nouă luni din acest an au însumat 39,3 miliarde lei, crescând cu peste 29% faţă de cuantumul raportat în aceeaşi perioadă din 2006. Creşterea se datorează în primul rând sectorului de construcţii, unde s-au investit 19,2 miliarde lei - cu aproape 35% mai mult decât în primele trei trimestre din anul trecut.

Investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi, în primele nouă luni din 2007, au avut o pondere de 48,9% din total, faţă de 46,4% în perioada ianuarie-septembrie 2006, fiind în creştere cu 34,8% comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent.

Investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au însumat 17,5 miliarde lei (44,6% din total, faţă de 47,3% în primele nouă luni din 2006), fiind în creştere faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent cu 23,7%, potrivit datelor raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie.

Dinamică explozivă în trimestrul al treilea

Investiţiile realizate în economia naţională, în trimestrul al treilea din 2007, au crescut cu 32,4% raportat la perioada similară a anului 2006.

Valoarea investiţiilor din economia naţională a înregistrat, în trimestrul al treilea din 2007, raportat la aceeaşi perioadă a anului precedent, o creştere cu 5,29 miliarde lei preţuri curente (+32,4%). Potrivit INS, creşterea din trimestrul trei a fost susţinută de investiţii în toate elementele de structură - lucrări de construcţii noi (+39,3%), utilaje şi mijloace de transport (+26,6%) şi alte cheltuieli (+22,0%).

Comparativ cu perioada similară din 2006, în trimestrul al treilea al anului 2007 se constată că în totalul investiţiilor a crescut ponderea investiţiilor în lucrări de construcţii noi cu 2,7 puncte procentuale, în timp ce ponderea investiţiilor în utilaje (inclusiv mijloace de transport) a scăzut cu 2,7 puncte procentuale.

În ceea ce priveşte repartiţia investiţiilor pe elemente de structură, INS precizează că ramurile preponderente în care s-au realizat investiţii sunt, în ordine, industrie (38,7%), construcţii (28,3%), comerţ/servicii (21,9%), altele (10,4%). Agricultura a atras doar 0,7% din totalul investiţiilor în economia naţională.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite