Construcţiile şi turismul pot relansa piaţa muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constructorii şi prestatorii de servicii din hoteluri şi restaurante se aşteaptă la o creştere uşoară a numărului de locuri de muncă în vara acestui an. Estimările angajatorilor arată că, în lunile următoare, doar în trei din zece domenii de activitate vor fi create locuri noi de muncă, reiese din studiul trimestrial Manpower.

Dacă pentru primul trimestru din acest an managerii estimau creşteri ale numărului de locuri de muncă în nouă din 10 domenii, pentru cel de-al doilea trimestru se mai preconizau doar două domenii cu oportunităţi de angajare. Acum, pentru cel de-al treilea trimestru, trei domenii sunt nominalizate ca având potenţial de angajare: construcţiile, turismul şi sectorul de finanţe-bănci-asigurări.

Rezultatele studiului trimestrial realizat de compania de consultanţă în managementul resurselor umane Manpower, anunţate ieri, arată că sectorul energetic va fi cel mai puţin favorabil angajărilor în perioada iulie-septembrie. Urmează, în ordine, transporturile, industria extractivă şi industria prelucrătoare – domenii în care, de asemenea, sunt prea puţin probabile angajări în următoarele trei luni.

Minim istoric al încrederii în piaţă

Per ansamblu, aproape două treimi (64%) din angajatorii români preconizează că în trimestrul al treilea din 2009 nu vor efectua schimbări în ceea ce priveşte forţa de muncă, potrivit Manpower. Autorii studiului notează că previziunea netă de angajare – calculată ca diferenţă între procentul managerilor care estimează o creştere a volumului angajărilor şi procentul celor care vor să reducă posturile – se situează la un nivel pesimist de -7%.

„Aceasta este cea mai pesimistă previziune înregistrată în România de la lansarea studiului, în martie 2008, cu un declin de trei puncte procentuale faţă de trimestrul anterior şi o scădere considerabilă, de 33%, faţă de acelaşi interval din 2008“, arată autorii studiului Manpower.

Pentru trimestrul al treilea din acest an, doar 14% din manageri au estimat că vor face angajări, în timp ce alţi 21% au anunţat că vor restrânge activitatea de angajare.

Construcţii: angajările depind de finanţări

Preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu, are unele rezerve privind prognozele Manpower.

El ne-a declarat că eventualele angajări noi din construcţii depind de asigurarea finanţărilor guvernamentale, în primul rând a celor pentru infrastructură şi pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe. „Poate că şi programul «Prima Casă» va avea influenţe pozitive asupra angajărilor din construcţii, dar asta se va vedea abia din trimestrul al patrulea“, precizează preşedintele ARACO.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite