Constatul amiabil duce la costuri mai mari pentru asigurători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând din 2008, accidentele vor fi rezolvate pe cale amiabilă, iar judecata va fi în curtea companiilor de asigurări. Guvernul a aprobat în luna august proiectul pentru modificarea Legii

Începând din 2008, accidentele vor fi rezolvate pe cale amiabilă, iar judecata va fi în curtea companiilor de asigurări.

Guvernul a aprobat în luna august proiectul pentru modificarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, prin introducerea constatului amiabil în caz de accidente de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale. Legea va putea fi aplicată cel mai devreme din 2008, dar implică costuri suplimentare pentru asigurători şi elimină poliţia ca pion principal într-un accident.

Implementarea acestei proceduri va duce la o creştere a daunalităţii pe segmentul asigurărilor auto, pe fondul caracterului limitat al acoperirii prin asigurări auto facultative. Modificările aduse Codului Rutier printr-o ordonanţă din 2007 au înlăturat restricţiile şi condiţionările în utilizarea procedurii constatării amiabile (exemplu de restricţii eliminate: recunoaşterea vinovăţiei de către una din persoanele implicate în accidentul rutier; inaplicabilitatea constatării amiabile în accidentele fără vătămări corporale) care îngreunau funcţionarea acesteia în practică şi care erau contrare modului în care funcţionează această procedură în ţările UE.

"Noua reglementare înlătură intervenţia poliţiei în cazurile de accidente fără vătămări corporale.
Practic, vechea reglementare nu simplifică cu nimic soluţionarea accidentelor rutiere fără vătămări", ne-a declarat Ovidiu Ciobanu, directorul departamentului juridic al Allianz-Ţiriac.

Dosarele de daună vor fi respinse mai uşor

Mecanismele create de lege dau posibilitatea asigurătorilor să respingă mult mai uşor dosarele de daună, dat fiind faptul că foarte mulţi dintre cei implicaţi în accidente nu vor reuşi să încadreze evenimentele, mai ales cele legate de dinamică. Problema daunalităţii va intra sub control efectiv doar după introducerea sistemului bonus-malus.

De asemenea, creşterea daunalităţii nu va fi condiţionată de existenţa constatării amiabile, susţine Ovidiu Ciobanu. "Aceasta (daunalitatea) ar putea creşte doar într-o primă fază, până când mecanismele constatării amiabile vor fi asimilate atât de asigurători, cât şi de conducătorii auto, iar sistemul bonus-malus va funcţiona", mai precizează acesta.

Potrivit specialiştilor, în pofida avantajelor oferite de procedura constatării amiabile, aceasta ar putea conduce la creşterea fraudelor în asigurări şi implicit la creşterea daunalităţii, şi aşa extrem de ridicată. Experţii susţin că înainte de aplicarea acestui procedeu, companiile de profil ar trebui să implementeze sistemul bonus-malus.

Problemele legate de dinamica producerii accidentului vor fi soluţionate fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească. Medierea finală revine, ca şi până acum, instanţei judecătoreşti.

Asigurătorii nu sunt pregătiţi să soluţioneze amiabil

Societăţile consideră că nu sunt pregătite pentru introducerea acestei modalităţi de soluţionare a daunelor, fiind necesare investiţii în instruirea personalului şi în angajarea de inspectori specializaţi, în sensul că experienţa în tehnologia reparaţiilor auto şi în dinamica accidentelor nu este de ajuns în aplicarea constatului amiabil, inspectorii având nevoie şi de cunoştinţe juridice în domeniu.

În opinia lui Ovidiu Ciobanu, membru al Comisiei care a elaborat legea (din partea UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare, Reasigurare), ar putea apărea o anumită greutate în încadrarea accidentelor de către asigurători, probleme legate de modul în care persoanele implicate în accident vor accepta încadrarea culpei efectuată de o entitate privată cum este un asigurător, lipsa de corelare dintre asigurători în a încadra la fel cazul.

Consecinţa necorelării privind persoana vinovată de producerea accidentului va conduce, în prima fază, la neînţelegeri privind temeinicia regresului pe care un asigurător Casco îl efectuează împotriva unui asigurător RCA.

Introducerea constatului amiabil mai depinde şi de crearea unei baze de date comune a companiilor de asigurări, bază care să conţină, pe cel puţin trei ani în urmă, un sistem comun de accesare a istoricului daunelor proprietarilor de maşini din România, astfel încât, companiile de asigurări să se poată înţelege în privinţa lichidării daunelor şi, de asemenea, să poată să-i sancţioneze pe şoferii cu multe daune, prin majorarea tarifului de primă.

Cum se va proceda în caz de accident

În cazul accidentelor auto uşoare, la care nu se înregistrează răniri de persoane, informarea societăţilor de asigurare se poate face şi în baza unui formular tipizat, eliberat de către asigurător, denumit constatare amiabilă de accident, pe care conducătorii vehiculelor respective consemnează circumstanţele producerii evenimentului, datele de identificare ale persoanelor şi vehiculelor implicate, precum şi cele ale asigurătorilor. Acesta se transmite societăţii de asigurare, odată cu poliţa de asigurare RCA.

Formularul "constatare amiabilă de accident" se înmânează concomitent cu poliţa de asigurare obligatorie. Asiguratul poate solicita, pe perioada de valabilitate a poliţei de asigurare, unul sau mai multe documente, în cazul în care cel pe care l-a dobândit iniţial a fost folosit, înstrăinat sau pierdut.

>> Daunalitatea ar putea creşte doar într-o primă fază, până când mecanismele constatării amiabile vor fi asimilate atât de asigurători, cât şi de conducătorii auto
Ovidiu Ciobanu
directorul departamentului juridic al Allianz-Ţiriac.

Accidentele, în cifre

În Bucureşti au avut loc, anul trecut, circa 70.000 de tamponări, adică 191 de evenimente pe zi, reprezentând 20% din tamponările la nivel naţional
Numărul accidentelor soldate exclusiv cu pagube materiale a crescut în 2006 cu 20% până aproape de 350.000 la nivel naţional comparativ cu anul precedent, conform datelor prezentate marţi de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).
În România, anul trecut s-au produs 342.194 de accidente soldate exclusiv cu pagube materiale, în timp ce în 2005 numărul lor a fost de 285.843. Un număr de 684.338 conducători auto au fost implicaţi în 2006 în accidente uşoare la nivel naţional, conform MAI.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite