Constanța: A scăpat ca prin urechile acului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un preot a fost implicat, azi dimineață, într-un grav accident auto ajungând în stare gravă la spital

Circulația rutieră pe DN 22 C, care face legătura între Constanța și Autostrada Soarelui a fost perturbată la primele ore ale dimineții după ce mașina condusă de un preot din Constanța a lovit cu violență un tir care circula regulamentar în aceeași direcție. Accidental a avut loc la ora 04.00 chiar la iesirea din oraș.

Impactul a fost atât de violent încât jumătate din mașina preotului a intrat practic sub remorca tirului, iar acul vitezometrului a rămas blocat la 140 de kilometri la oră. Din cauza coliziunii, timp de o oră și jumătate s-a circulat doar pe sensul de mers dinspre Cernavodă spre litoral, și asta după ce echipajele de poliție și-au făcut apariția în zonă.

Preotul a adormit la volan


Martorii povestesc că au auzit o bubuitură puternică și au sărit imediat în ajutorul șoferului care a încercat să iasă de unul singur dintre fiarele contorsionate. Oamenii au pus imediat mâna pe telefon și au cerut ajutorul unei ambulanțe care a transportat de urgență victima la spital. „A avut noroc cu carul. După cum vedeți, mașina e decupată până la jumătate. Dacă mai înainta doar 10 centimetri, îi tăia capul“, le-a declarat polițiștilor Marian Condea, unul dintre martorii oculari.

Oamenii legii au măsurat peste 100 de metri de la locul impactului și până unde s-a oprit mașina condusă de preot. Circulația a intrat în normalitate abia în jurul orei 06.00, după ce polițiștii au terminat de făcut măsurătorile în zonă. Ei au mers și la spital pentru a preleva șoferului probe biologice pentru a afla dacă acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite