Constanta: Tezele elevilor, mărul discordiei între profesori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadrele didactice  au strâns semnături și amenință cu boicotarea testelor pentru ca solicitările lor să fie respectate

Conducerea Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) Constanţa contează pe 4.500 de profesori din cei 7.400 de membri de sindicat pentru boicotarea tezelor cu subiect unic din data de 5 mai. Ceilalți, a declarat preşedintele SLSIP, Ioana Purcărea, „au fost obstrucţionaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi nu au trimis semnături“.

Decizia de boicotare a tezelor elevilor de clasa a VII-a şi VIII-a a fost luată recent la nivelul întregii ţări. Purcărea a precizat că dascălii sunt decişi să intre în grevă în prima zi a testărilor naţionale, profesorii fiind motivaţi de faptul că problemele din sistemul educaţional persistă şi că nu s-au găsit încă soluţii pentru rezolvarea lor.

Nemulţumiţi din cauza salariilor

Cadrele didactice sunt nemulţumite că nu li s-au majorat salariile şi că nu s-au alocat cele şase procente din PIB. „Profesorii se vor prezenta la şcoală, însă nu vor presta niciun fel de activitate didactică. În cazul celor care nu au ore în ziua respectivă, li s-a cerut să vină timp de trei ore şi să scrie-n condică. În ceea ce-i priveşte pe cei care sunt desemnaţi la teze, ei vor refuza să participe la proba de limba şi literatura română“, a precizat Purcărea.

Oponenţă din partea ISJ Constanţa

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Petrică Miu, a declarat că din punctul său de vedere, teza cu subiect unic se va desfăşura în condiţii normale.

„Avem chiar unităţi în care nu au semnat decât 2-3% dintre profesori pentru greva generală“. În plus, „de ce să devenim oaia neagră a societăţii? Sunt convins că dascălii vor fi echilibraţi şi nu vor participa la grevă“, a comentat acesta decizia profesorilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite