Constanţa: Premiul I la Concursul Made for Europe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Dobrogea din Castelu s-a clasat pe locul I la faza naţională a concursului de proiecte Made for Europe, care a avut loc în perioada 10-12 aprilie, la Oradea.

Directorul unităţii de învăţământ, Gabriela Livadariu, a declarat că şcoala în cadrul căreia activează a câştigat marele premiu cu un proiect Leonardo da Vinci, realizat de elevele Ionela Bălan şi Alexandra Gării din clasa a XIII-a C.


Competiţia a fost structurată pe grupe de vârstă şi domenii. Astfel, din cele 96 de proiecte prezente în concurs, numai 12 au obţinut premiul I, dintre care şi o unitate de învăţământ constănţeană.

Trei şcoli  în competiţie

Elevii care au reprezentat judeţul Constanţa la Concursul Naţional de Produse Finale ale Proiectelor Finanţate prin Programe Comunitare Made for Europe 2009, ediţia a III-a au provenit de la trei unităţi: Colegiul Dobrogea, Liceul Auto şi Palatul Copiilor, însă ultimii dintre aceştia nu au reuşit să urce pe podium. 

Gabriela Livadariu  a mai declarat că elevii pot demonstra că pot derula diverse activităţi de marketing şi turism. La competiţie au participat numeroşi profesori de matematică şi IT şi elevi de la Alimentaţie Publică şi Turism.

Concursul naţional Made for Europe vizează valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea proiectelor de cooperare europeană, stimulând creativitatea, inovaţia şi spiritul de competiţie al tinerilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite